Stelică Iacob-Strugaru

„Cercetarea și dezvoltarea – captivele unui sistem nereformat”

„Telocitele lui Popescu”, această descoperire uriașă pentru mediul medical mondial, nu reprezintă decât o parte din inventica românească, premiată, recunoscută, dar ruptă de lanțul firesc al implementării și producției de masă.

Invențiile Ralucăi van Staden sau ale profesorului Alexandru Ciocâlteu sunt tot atâtea exemple de profesionalism, rigurozitate în cercetarea medicală, care rămân, din nefericire, fără a fi implementate de industria medicală autohtonă.

Mă întreb și vă întreb: ce ar fi fost medicina fără încrederea acordată profesorului Nicolae Paulescu și utilizarea la scară largă a insulinei? Ce ar fi fost actul medical fără descoperirile savanților de la Iași?

În ultimul secol statele care au reușit să se impună în concurența mondială au fost cele care au acordat încredere oamenilor lor de știință, invențiilor acestora și capacității lor de a schimba lumea.

Este un act de mare gravitate atunci când, pe cale birocratică, descoperiri de talie mondială sunt puse în umbră de interese obscure. La fel de grav este ca statul, care nu a acordat încredere propriilor savanți, să ajungă să cumpere invențiile propriilor cercetători de la alte state care investesc în inovație.

Debirocratizarea instituțiilor de cercetare și reașezarea lor pe baze firești, precum și legarea cercetării de dezvoltare trebuie să reprezinte obiectivele strategice ale oricărei guvernări.

Vă mai aduc aminte că cea mai de preț comoară a unui neam nu este aurul, argintul sau alte materii prețioase, ci calitatea capitalului său uman, prețuirea pe care statul este capabil să o ofere propriilor intelectuali.