Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Gheorghe Dragomir
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Discurs
„Cetățeanul este adevăratul beneficiar al Constituției” Partidul Național Liberal consideră că raportul favorabil primit miercuri, 19 iunie anul curent, din partea Comisiei parlamentare cu privire la Proiectul de revizuire a Constituției reprezintă un pas fundamental în procesul de racordare a României la normele democratice europene. În urma modificărilor ce vor fi adoptate, considerăm că principalul beneficiar al procesului de revizuire devine cetățeanul român. Ținem să se menționeze că transparența ce a caracterizat actul de modificare a Constituției a fost susținută intens de membrii locali și că ședințele comisiei conduse de președintele partidului, Crin Antonescu, au fost în concordanță cu nevoile cetățeanului român, încercând să găsească soluția cea mai indicată pentru rezolvarea acestora.
Partidul Național Liberal consideră că noile prevederi constituționale aduc îmbunătățiri semnificative la capitolul drepturi și libertăți fundamentale, în sensul modernizării și adaptării la legislația internațională a drepturilor omului. La capitolul politic, datorită inițiativei deputaților și senatorilor USL, se clarifică rolul Parlamentului în raport cu președintele și cu Guvernul, pentru că într-o țară europeană consolidarea democrației nu poate avea loc fără un Parlament puternic dezvoltat. Progresul este după părerea noastră condiționat de accentuarea atribuțiilor fiecărei instituții în parte și nu poate avea loc atunci când prerogativele Executivului se suprapun peste cele ale președintelui. Noul Proiect de modificare a Constituției va defini într-un mod clar și fără echivoc separația puterilor în stat, astfel încât confuziile care au existat în ultimul timp în România să nu se repete.
În România au existat nenumărate crize politice la vedere care nu mai pot avea loc într-un stat de drept. Amintim faptul că un prim-ministru a fost dat jos în modul cel mai democratic, printr-o moțiune de cenzură votată de o majoritate parlamentară, și cu toate acestea a rămas în continuare premier; o majoritate parlamentară a propus președintelui în mod oficial un candidat pentru postul de prim-ministru și președintele a refuzat să îl desemneze; discuțiile despre reprezentarea la Consiliul European; disponibilitatea președintelui de a accepta sau nu o remaniere sunt numai câteva exemple de situații inacceptabile într-o democrație. Tocmai de aceea, considerăm că revizuirea Constituției are în vedere clarificarea atribuțiilor președintelui, care, în vechea Constituție, erau insuficient definite. Se elimină astfel posibilitatea apariției situațiilor de instabilitate la nivel guvernamental sau de crize soldate cu suspendări ale președintelui.
Proiectul de revizuire a Constituției aduce în prim-plan ceea ce PNL a susținut în programul său politic, atât pe plan local, cât și la nivel central, și se regăsește acum în proiectul de modificare a Legii fundamentale.
Ținem să adăugăm și faptul că măsura prin care Parlamentului i se interzice să stabilească prin Legea electorală un număr mai mare de 300 de deputați, plus minoritățile naționale, este benefică pentru bunăstarea politică. PNL nu sprijină un Parlament supradimensionat despre care suntem siguri că nu este nici dorința actuală a electoratului.