Grațiela Leocadia Gavrilescu

Chiar dacă, din convingere sau doar conjunctural, vă aflați de cealaltă parte a baricadei, sunt sigură că, în forul dumneavoastră interior, sunteți îngroziți de ceea ce s-a întâmplat pe 1 aprilie în spitalele românești, atinse de așazisa reformă a ministrului Cseke Attila!

Exact în ziua în care eram anunțați oficial că vom scăpa de recesiune, am avut parte, în teritoriu, dar chiar și pe posturile de televiziune proguvernamentale, de imagini de coșmar: bolnavi aflați în comă, conectați la aparate, purtați pe tărgi spre ambulanțe, pentru a fi transferați... nu se știe exact unde, nou-născuți prematur evacuați în incubatoare, bătrâni neputincioși, cronici, bolnavi mintal, operați, consultați sau investigați doar pe jumătate, indiferent de stare, internații patriei executau, fără excepție, vrerea domnului ministru al... sănătății!

În disprețul omeniei și al legii, domnul Cseke și-a dat nu doar măsura „profesionalismului”, ci și pe cea a „dragostei” pe care o poartă populației majoritare a acestei țări, ajunsă, iată, la mâna și la mila dumnealui.

Nimeni nu contestă faptul că unele dintre centrele de sănătate propuse de minister pentru a fi transformate în aziluri de bătrâni nu ar fi trebuit închise, dar în niciun caz cele din Prahova și nu astfel!

În cazul județului meu, domnul ministru nu a ținut cont nici de voința autorităților administrației publice locale, nici de solicitările cetățenilor, nici de protestele acestora, nici de avertizările vehemente ale consiliului județean, nici de

propunerile de compromis făcute de către acesta, nici de performanțele manageriale, nici de investițiile făcute de consiliile locale și cel județean, nici de declarațiile politice și interpelările parlamentarilor prahoveni.

Singurul criteriu valabil pentru domnul Cseke a fost acela că primarii localităților pe raza cărora se aflau respectivele așezăminte erau „de-ai opoziției” și probabil și acela că medicii și pacienții vorbesc, de la naștere și până la moarte, limba română!

Mă întreb cât de greu și cât de scump ar fi fost, oare, dacă domnul ministru ar fi permis ca în spitalele care urmau să se închidă la 1 aprilie din a doua jumătate a lunii martie să nu se mai facă nicio internare, ci doar să se găsească cele mai bune soluții de transfer pentru pacienții deja internați, iar personalului medical și celui auxiliar să i se acorde, astfel, timpul necesar pentru a-și rezolva problemele legate de redistribuire?!

Ce-i pasă domnului Cseke că vin Sărbătorile de Paști și pentru aceste familii, care oricum o duc greu cu lefurile de mizerie stabilite de Guvernul în care se complace?

Ce-i pasă că bolnavilor aruncați de colo-colo li se agravează starea de sănătate? Plătește, cumva, dumnealui, la propriu sau la figurat, ceva?

M-am săturat și ne-am săturat de ceea ce ni se întâmplă în ultimul timp!

Lemondás, domnule ministru!