Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2014
Declarații politice · respins
Gheorghe Ialomițianu
Discurs
Chiar dacă e sărbătoare, nu pot să fiu de acord cu minciunile. Una. Directiva Uniunii Europene, Directiva a 6-a permite, permite, a fost completată, dar Directiva a 6-a e directiva de bază, doamnă deputat. Ați văzut... și am dat exemplu Ungaria. S-a permis chiar depășirea cotei maxime. Deci sunt țări care aplică cote reduse și de 2 și 3%.
2. Legat de creșterea TVA-ului. Sigur, n-am fost eu, nu eram eu ministru, să vă aduc aminte. Nu! Dar au fost luate niște măsuri, pentru ca România să se stabilizeze din punct de vedere financiar, să se consolideze financiar. După o guvernare dezastruoasă, din 2007–2008, pe care PSD-ul a susținut-o, au mărit cheltuielile fără să fie asigurată sustenabilitatea. Am asigurat stabilitate financiară, iar dumneavoastră, după doi ani de creștere economică, în 2013 cea mai mare din Uniunea Europeană, n-ați reușit să reduceți TVA-ul. Mai mult decât atât, ați mai mărit și alte taxe de consumație: accizele. Parcă nu era suficient TVA-ul de 24%! Și aplicați în continuare, și spuneți că e o măsură rea, dar o aplicați. Chiar îi sancționați pe românii care v-au votat? Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.