Constantin Avram

„China, una dintre speranțele României”

Nu am înțeles încă de ce, după căderea dictaturii în 1989, toate guvernele, dar toate, nu au avut în vedere absolut deloc menținerea relațiilor economice cu doi dintre cei mai mari actori economici mondiali, adică Rusia și China. Au fost voci care, într-un fel sau altul, au sfătuit, au influențat factorii de decizie politică cei mai importanți, adică Președinția sau Guvernul, să adopte o politică externă de îndepărtare de spațiile economice ale Rusiei sau Chinei. Diplomația românească a pus în practică această atitudine care, cred eu, ne-a afectat profund din punct de vedere economic. Am fost mai mult preocupați de a îndeplini criteriile de aderare la NATO sau UE, în plan extern, iar politicile interne s-au rezumat la reformarea instituțiilor statului, la privatizarea unităților economice cu capital de stat, care deveniseră neperformante și nu mai constituiau un „burete de absorbție” a forței de muncă disponibilizate de la stat. Preocupările privind aderarea la NATO și UE au fost atât de intense, iar negocierile cu NATO și UE au fost atât de aspre încât guvernele care au condus țara în acea perioadă au neglijat aceste două uriașe piețe globale, cu care, culmea, aveam deja acorduri economice în derulare și destul de avantajoase.

Dacă față de Rusia, partenerul economic al României cel mai important, prin CAER, reticența era oarecum de înțeles, în contextul menținerii la putere în Rusia a unui regim procomunist cu tendințe imperiale, relațiile economice cu China, tot țară cu regim comunist, erau cât se poate de avantajoase pentru ambele țări. În timp însă relațiile economice cu China s-au diminuat la nivelul schimburilor economice, parteneriatul economic rezumându-se doar la atragerea unor investitori chinezi privați în diferite domenii de activitate, în special în comerțul cu bunuri și servicii. Nu s-au remarcat investiții masive ale statului chinez în România, cum ușor am putut observa în alte zone de pe glob, unde investițiile chineze se situau la nivelul zecilor de euro.

Dar iată că, odată cu schimbarea puterii politice la București prin câștigarea alegerilor de către Uniunea SocialLiberală în decembrie 2012, o altă abordare a relațiilor cu China s-a făcut simțită odată cu prima vizită a premierului Victor Ponta în China. Atunci s-au pus bazele unei noi colaborări economice între cele două state, a unei noi strategii de dezvoltare economică a țării noastre, sper eu cât mai avantajoasă pentru România. Vizita de zilele acestea a premierului chinez reprezintă un răspuns pozitiv al Guvernului chinez față de dorința tot mai vizibilă a României de a dezgheța relațiile economice cu China, de a stabili noi condiții ale acestei colaborări, de a crește substanțial nivelul valoric al schimburilor comerciale, de a semna contracte și memorandumuri de natură economică de aproximativ 10 miliarde de euro.

Cred că momentul acesta este o mare șansă de redresare economică a României, din moment ce în ultimii 20 de ani niciun prim-ministru al Chinei nu a mai vizitat România, iar alegerea Guvernului chinez de a alege Bucureștiul ca gazdă a Forumului economic China – Europa Centrală și de Est este un semn de mare încredere a partenerilor chinezi în noua conducere politică de la București, deși pe parcursul ultimilor 10 ani Președinția României și Guvernul PDL nu s-au arătat prea deschise noilor relații cu China.