Gigel Sorinel Știrbu

„Chinezii ne dau, dar noi trebuie să ne băgăm în traistă”

Vizita premierului chinez Li Keqiang la București și Forumul chino–centro-est european pot fi socotite unul dintre cele mai importante evenimente din ultimii ani. Astăzi, China este a doua mare putere a lumii și este curtată de aproape toată planeta spre a atrage investiții, cooperări și sprijin de orice fel. Din acest punct de vedere, România are o poziție privilegiată, mai ales dacă ținem cont de declarația premierului Li Keqiang, care a spus: „China alege România ca un pilon important pentru cooperarea cu Europa Centrală și de Est și pentru cooperarea cu Uniunea Europeană.”

Trebuie văzut însă ce se întâmplă și dincolo de granițele noii relații româno-chineze. Cu siguranță, această relație nu va fi privită în termeni favorabili nici în Vest și nici în Est.

În Vest, din două motive: dacă tot ce s-a semnat la București (mă refer doar la acele documente în care părți au fost România și China) va deveni realitate, Vestul pierde un procent (îmi este greu să-l cuantific acum) însemnat de fonduri care ar putea fi atrase din China; în al doilea rând, este de estimat ca și schimbul de mărfuri dintre cele două țări să se dezvolte și în acest fel se îngustează, într-un fel, o parte din piața de desfacere calculată de Occident pentru zona României. Nu în ultimul rând, s-ar putea să existe și temeri ale unor companii din Vest că nu vor mai prinde contractele scontate în România sau că vor suporta concurența extrem de serioasă a companiilor din China.

Estul s-ar putea simți lezat de poziția relativ privilegiată a României, mă refer la statele care au un parteneriat cu China la o scară mai redusă, iar Federația Rusă s-ar putea simți îngrijorată de faptul că România își întărește relațiile cu a doua putere a lumii.

Ținând cont de toate aceste considerente, este absolut necesar ca de azi înainte diplomația română să desfășoare în ambele direcții, Est și (mai ales) Vest, o activitate susținută, ca să înlăture temerile altor state privind traiectoria României și să dea garanții că noile relații ale României cu China nu vor conduce spre o răcire cu nici măcar un grad a relațiilor țării noastre cu statele din UE. Știu că diplomația românească urmează să facă o adevărată echilibristică, dar ea este neapărat necesară.

De asemenea, trebuie văzut și ce se întâmplă în interiorul graniței noilor relații româno-chineze. Premierul Victor Ponta, parafrazând un proverb popular, a spus un adevăr: „Chinezii ne dau, dar nu ne bagă în traistă.” Da, lucrurile așa stau. Sunt convins – ca toată lumea, de altfel – că chinezii sunt disciplinați și se țin de cuvânt. Dar, în același timp, nu vor să arunce cu bani în necunoscut și să-i piardă. De aceea, noi – și când spun noi mă refer, în primul rând, la entitățile care urmează să beneficieze de acordurile semnate la București – nu trebuie doar să stăm cu mâinile în sân. Fără proiecte definitivate, fără inițiativă, fără o eliminare a păgubosului sistem birocratic, acordurile semnate nu vor produce efecte. Și, ca să citez din mass-media, „Ei, chinezii, au decis o strategie, o urmează. Au anunțat un plan, îl aplică. Depinde numai de interlocutori.” Cu alte cuvinte, chinezii ne dau, dar noi trebuie să băgăm în traistă.