„Cine câștigă într-o lume mai verde? Cetățenii, comunitățile, companiile”
În cursul săptămânii trecute, pe 15 aprilie, Parlamentul European a votat o directivă a Comisiei Europene care impune tuturor companiilor mari să raporteze anual impactul social și de mediu, precum și practicile anticorupție. Uniunea Europeană transmite astfel un mesaj din ce în ce mai clar privind responsabilitatea dublă a marilor companii, atât față de utilizarea resurselor (naturale, sociale, financiare), cât și față de comunitățile locale unde își desfășoară activitatea.
Deși vizează un sector de nișă, acela de CSR, această directivă vine în completarea eforturilor depuse de Uniune, în contextul crizei pe care o traversăm, pentru a avansa în direcția dezvoltării durabile prin practici economice și financiare mai responsabile. Așa cum este menționat și în textul adoptat de Parlamentul European, obiectivul principal este o dezvoltare „care să combine profitabilitatea pe termen lung cu justiția socială și protecția mediului”.
Poate că aceste cuvinte par doar elemente ale unui limbaj birocratic, de lemn. Eu am însă convingerea că și în România din ce în ce mai mulți oameni înțeleg că aceste cuvinte au un fond foarte solid și privesc probleme grave legate de dezvoltare. Și am întâlnit din ce în ce mai mulți oameni, în special tineri, care sunt în mod real interesați să lupte pentru astfel de valori, deoarece ele au impact asupra vieții noastre.
Pe fond, cum ați denumi dezbaterea privind exploatarea resurselor de aur și a gazelor de șist? Iată, așadar, că limbajul de lemn al directivei capătă sens dacă îl citim prin ochii oamenilor care ar putea avea de suferit de pe urma lipsei de responsabilitate a unor companii.
În calitate de membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și de om politic implicat în protejarea mediului, consider această nouă directivă o măsură eficientă în încercarea de a defini mai responsabil dezvoltarea, performanțele și impactul pe care le are o companie asupra resurselor utilizate și asupra comunităților unde activează. Practic, directiva încearcă să crească transparența informațiilor sociale și de mediu furnizate de întreprinderile din toate sectoarele și din toate statele membre, punând accent asupra riscurilor generate de activitatea economică pentru comunitate. Am putea spune că Parlamentul European transformă, progresiv, consumatorii pasivi sau
angajații indiferenți în cetățeni care înțeleg ce face o companie cu resursele și cât profit aduce ea în termeni reali comunității.
Raportările anuale ar trebui să conțină, în ceea ce privește aspectele legate de mediu, detalii privind impactul actual și previzibil al operațiunilor întreprinderii asupra mediului și, după caz, asupra sănătății și siguranței, utilizarea de energie regenerabilă și neregenerabilă, emisiile de gaze cu efect de seră, utilizarea apei și poluarea aerului. În ceea ce privește problemele sociale și de personal, vizează aspecte precum condițiile de muncă, dialogul social, respectarea dreptului lucrătorilor de a fi informați și consultați, respectarea drepturilor sindicale, sănătatea și siguranța la locul de muncă, dialogul cu comunitățile locale și/sau acțiunile întreprinse pentru a asigura protecția și dezvoltarea acestor comunități. De asemenea, declarația vizează informații privind prevenirea abuzurilor în materie de drepturile omului și/sau instrumentele instituite pentru combaterea corupției și a dării de mită.
Toate aceste teme sunt extrem de sensibile pentru România, fie că vorbim de sectorul privat al marilor companii, fie că vorbim de cel public. În calitate de parlamentar, privesc această directivă nu doar prin prisma reglementărilor de mediu. Din contră, trebuie să fim conștienți pe deplin de impactul major pe care îl are asupra comunității, asupra respectului unei firme față de comunitatea unde activează, ale cărei resurse de mediu, dar și umane le folosește. Acestea sunt resursele datorită cărora ea există și înregistrează profit, în termeni economici.
Înainte ca raportarea non-financiară să fie obligatorie, mai puțin de 10% din companiile europene publicau informații legate de performanțele lor de CSR. La nivelul Uniunii Europene, conform statisticilor, aproximativ 6.000 de companii vor fi obligate să publice informații non-financiare. Criteriul privind prevederile de transparență se vor aplica companiilor și entităților de interes public cu mai mult de 500 de angajați, iar în România se apreciază că vor fi vizate 720 de companii, atât publice, cât și private, conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, făcute publice de societatea civilă.
În România, raportarea de CSR a început să prindă contur în ultimii ani și reprezintă un foarte bun reper în materie de management responsabil al resurselor și în materie de responsabilitate față de comunitatea unde se desfășoară activitatea. Consider că cel mai mare beneficiu pe care îl poate aduce publicarea acestor raportări este promovarea unui exemplu pozitiv în comunitatea de afaceri, dar mai ales în comunitate, în sensul larg al termenului. Mă refer aici la administrația publică locală și centrală. Principiile directivei sunt la fel de utile pentru funcționarea administrației publice, cu atât mai mult cu cât ea nu trăiește doar din resursele umane sau de mediu ale comunității, ci și din cele financiare, prin banii publici. Am sărbătorit ieri Ziua pământului, ce are ca temă în 2014 „Orașele verzi”. Deși nu le vizează, această nouă directivă ar fi trebuit să fie oferită cadou tuturor administrațiilor locale din România. Și ele au pași importanți de făcut.
Problema de fond este că sunt necesare o serie de acțiuni concrete pentru ca principiile și măsurile directivei să fie implementate până în 2017, anul în care vor apărea primele rapoarte conform noului cadru legislativ. După votul în Parlamentul European, urmează elaborarea de către Comisie a recomandărilor metodologice și transpunerea
directivei în legislația națională. Este necesară crearea unui ghid de raportare pentru a facilita procesul de raportare a companiilor, plecând de la cele mai folosite standarde internaționale.
În acest proces trebuie să implicăm toate părțile interesate, atât din zona companiilor sau a societății civile, dar cred că și din cea a administrației publice locale, așa cum argumentam anterior. Avem șansa să responsabilizăm și comunitățile locale, nu doar companiile.
De altfel, o conlucrare cu toate părțile interesate este cu atât mai necesară cu cât există o serie de aspecte care pot fi îmbunătățite în legislația națională, fiind deja subliniate de experți.
În primul rând, conform directivei, toate companiile vizate au posibilitatea de a alege aspectele despre care raportează și modalitatea de raportare, fiind posibile „cosmetizări” ale informației, pentru a proteja imaginea companiilor, în detrimentul dreptului cetățenilor de a fi informați. O prevedere atât de laxă a apărut în varianta adoptată de Parlament, deși forma propusă de Comisie era mai restrictivă, enumerând un set minim de informații incluse în mod obligatoriu în raportări.
În al doilea rând, textul final nu mai include obligativitatea raportării incidentelor semnificative care au avut loc în perioada de raportare, permițând companiilor să accentueze doar aspectele pozitive.
În al treilea rând, în versiunea finală, subsidiarele companiilor pot opta să fie scutite de raportări, atât timp cât informațiile care le vizează se regăsesc în raportul consolidat la nivel de grup. Este o măsură care, în practică, va permite unui număr mare de companii să se eschiveze de la o raportare detaliată și în mod real transparentă.
Transpunerea în legislația românească trebuie să țină cont de aceste elemente pentru a asigura un nivel cât mai bun de transparență. Sunt necesare măsuri pentru crearea unor mecanisme adecvate și eficiente care să garanteze dezvăluirea informațiilor nefinanciare de către întreprinderi, în conformitate cu directiva. Toate domeniile acoperite de directivă sunt sensibile, dar problematica de mediu necesită o atenție specială pentru că România duce lipsă de mecanisme solide de control, la nivel de implementare, pe acest palier. Aici rolul Parlamentului României este crucial. Trebuie să ne asigurăm că există proceduri naționale eficiente pentru a impune respectarea obligațiilor stabilite de directivă, precum și că aceste proceduri sunt accesibile tuturor părților interesate, în conformitate cu dreptul național, ca dispozițiile prezentei directive să fie respectate.
*
„Cei care muncesc în UE vor avea drepturi depline la pensie dacă schimbă statul de rezidență”
Conform datelor Institutului Național de Statistică, peste 30% din totalul migrației externe (persoane plecate pentru o perioadă mai mare de 12 luni) provine din zona Moldovei (Bacău, Neamț, Suceava, Iași, Galați).
Cunoaștem fiecare dintre noi problemele cu care se confruntă românii care pleacă la muncă în străinătate și familiile rămase în țară. Parlamentarii din zona Moldovei cunosc sute de cazuri complicate, adesea dramatice.
La nivel național, este nevoie de o legislație mai bine gândită și, mai ales, mai bine implementată, pentru a preveni și combate efectele negative pe care această migrație le are la nivel social, atât în familiile implicate, cât și la nivel demografic.
Pe plan european, intensificarea circulației forței de muncă la nivelul Uniunii, înregistrată în ultimul deceniu, a determinat adoptarea unor măsuri care să asigure într-o manieră cât mai uniformă respectarea drepturilor din domeniul muncii și asistenței sociale în statele europene. Însă, din păcate, complexitatea politicilor sociale din fiecare stat a întârziat și întârzie adesea asigurarea unor drepturi elementare, cum este cel la pensie, chiar dacă oamenii se califică în mod incontestabil pentru astfel de beneficii, deoarece au muncit ani și ani de zile, cu acte în regulă, plătind contribuții sociale.
În cursul săptămânii trecute, pe 15 aprilie, Parlamentul European a adoptat o propunere legislativă care se dorește a fi o reglementare deplină a drepturilor la pensie a cetățenilor europeni. Astfel, cei care au muncit și muncesc în UE și care se mută în alt stat membru vor putea să își transfere toate drepturile la pensie, datorită acestei propuneri.
Victoria este cu atât mai importantă cu cât propunerea legislativă a fost depusă de Comisia Europeană încă din anul 2005, fiind analizată de Parlamentul European în 2007, apoi a fost blocată de Consiliu timp de șase ani, din cauza divergențelor între schemele de pensii ale statelor membre și a necesității unui vot în unanimitate. Abia după Tratatul de la Lisabona textul a putut fi supus la un vot prin majoritate calificată, ceea ce a determinat reluarea negocierilor, adoptarea sa de către Parlament și trimiterea către Consiliu pentru votul final.
Așadar, după un proces legislativ care a durat aproape 10 ani, toți acei români care muncesc în UE vor putea să beneficieze mai ușor și în mod integral de dreptul lor la pensie, câștigat prin muncă și contribuții corecte. Mai mult, au fost introduse reglementări inclusiv pentru acele scheme suplimentare de pensii, finanțate sau cofinanțate de angajatori, domeniu unde era până în prezent un vid legislativ la nivel european.
Nu trebuie să uităm aici, în grupul beneficiarilor, nici bunicii și părinții care vor să fie aproape de copiii care lucrează în străinătate și care, plecând din țară, pot acum beneficia de drepturi depline de pensie.
După adoptarea textului, sper că statul român, și în special ministerul de resort, va face toate demersurile necesare pentru ca românii să beneficieze în mod corect de această propunere legislativă. Am în vedere în special implementarea și monitorizarea sa în statele unde numărul lucrătorilor români este covârșitor, cum sunt Italia sau Spania, dar și state unde au fost semnalate probleme de acceptare a lucrătorilor români, cum este Marea Britanie.
În calitate de parlamentar provenind dintr-o zonă afectată masiv de migrația externă, voi urmări cu atenție, la rândul meu, această problematică. Consider că este datoria noastră, ca parlamentari, în virtutea exercitării funcției de control asupra Executivului național, pe de o parte, dar și a rolului din ce în ce mai mare al parlamentelor naționale în politica europeană, pe de altă parte, să ne implicăm în astfel de demersuri.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Corneliu Mugurel Cozmanciuc · 23 aprilie 2014 · monitorul.ai