Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 decembrie 2016
procedural · adoptat
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Cine este pentru?
Mulțumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abțineri? Nu sunt.
Cu unanimitate, programul de lucru a fost aprobat.
Pentru perioada 26–31 decembrie, Biroul permanent vă propune următorul program, sub rezerva modificării ulterioare, în funcție de calendarul stabilit pentru învestirea Guvernului:
– luni, 26 decembrie: zi liberă;
– marți, 27 decembrie: la ora 13.00 – ședința Biroului permanent, ora 14.00 – lucrări în grupurile parlamentare, de la ora 15.00 – lucrări în comisii;
– miercuri, 28 decembrie: de asemenea, lucrări în comisii;
– joi, 29 decembrie, vineri, 30 decembrie, și sâmbătă,
31 decembrie – activități în circumscripțiile electorale.
Cine este pentru? Mulțumesc.
Voturi împotrivă? Nu sunt. Abțineri? Nu sunt.
Cu unanimitate, programul a fost aprobat.
Pe ordinea de zi avem, la punctul 2, constituirea comisiilor permanente ale Senatului.
Potrivit dispozițiilor Regulamentului Senatului, comisiile sunt structuri interne de lucru constituite pentru pregătirea activității de legiferare, precum și pentru realizarea funcției de control parlamentar.
Comisiile permanente, în număr de 22, funcționează pe toată durata mandatului Senatului, conform art. 66 alin. (1) și (2) din Regulamentul Senatului.
Numărul locurilor în comisiile permanente ce revine fiecărui grup se stabilește prin negocieri între reprezentanții grupurilor parlamentare, astfel încât să se respecte configurația politică a Senatului la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, conform art. 45 alin. (1) din regulament.
Toți senatorii, cu excepția președintelui Senatului, sunt obligați să facă parte din cel puțin o comisie permanentă, de asemenea, conform art. 46 alin. (2) din regulament.
Un senator nu poate face parte din mai mult de două comisii permanente, cu excepția Comisiei pentru regulament.
Comisia pentru regulament este o comisie permanentă specială, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Membrii acestei comisii nu pot face parte din Biroul permanent, conform art. 66 alin. (4) din Regulamentul Senatului.
Înainte de a da cuvântul liderilor grupurilor parlamentare pentru a ne prezenta propunerile nominale, vreau să vă rog – liderii grupurilor să fiți puțin atenți... liderii grupurilor! – să pregătiți..., de asemenea, să aveți pregătită lista cu nominalizările pentru funcțiile din comisii, pe care să le anunțați după ce votăm componența comisiilor. Da?
Vă mulțumesc.
Așadar dau cuvântul liderilor grupurilor parlamentare pentru a ne prezenta propunerile nominale.
Primul are cuvântul liderul Grupului PSD, domnul senator Șerban Nicolae.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .