Răzvan Mustea-Șerban

„Cine mai apără justiția?!”

Personal, nu cred să mai fi existat în perioada postdecembristă o presiune atât de puternică asupra actului de justiție din România, precum cea pe care o vedem cu toții în prezent.

Dacă în trecutul relativ recent se inducea fals ideea că justiția nu se realizează în sala de judecată, ci prin intermediul apelurilor telefonice la „prietenii politici” sau cu ajutorul emisiunilor de televiziune transformate în instanțe de judecată ad-hoc, astăzi unii înțeleg că justiția trebuie să se realizeze în stradă, prin pichetări, mitinguri și manifestații, prin presiuni directe sau indirecte asupra unora dintre magistrații care „și-au permis” să fie cât mai imparțiali.

Aproape de fiecare dată coalizările, protestele sau acuzațiile nefondate de erori judiciare s-au realizat în favoarea învinuiților sau acuzaților de fapte grave și aproape niciodată susținerea publică și politică nu s-a orientat și către magistrați și lege.

Și-a pus, oare, cineva întrebarea cât de greu își poate realiza menirea un magistrat dacă nu este sprijinit și apărat? S-a gândit cineva la câte feluri de presiuni este supusă activitatea lor profesională, dar și viața personală?

Devine din ce în ce mai greu de înțeles cum unii magistrați mai au astăzi curajul să mai deranjeze liniștea clanurilor mafiote din România.

Nu poți să nu admiri unii slujitori ai legii care îndrăznesc să perturbe activități economice ilegale, frauduloase, conduse de companii și oameni de afaceri care încă mai trăiesc cu impresia că potența lor financiară le dă dreptul de a cumpăra totul, inclusiv dreptatea.

E și mai greu de acceptat de mulți oameni politici de „modă veche” cum justiția are „obrăznicia” de a se lega de unii colegi sau de prietenii lor de partid. Este de neconceput acest lucru pentru Domniile Lor, pentru că unii oameni politici s-au născut și au trăit cu astfel de practici, și-au construit cariera politică pe baza lor, iar o justiție dreaptă și independentă s-ar transforma în cea mai mare amenințare la adresa viitorului lor public.

De douăzeci de ani justiția română încearcă să iasă de sub prostul obicei al comenzii intereselor economice, politice sau de partid, iar până în prezent, din nefericire, nu a avut prea multe ocazii. Niciun om politic și niciun partid politic din România nu trebuie să mai influențeze în vreun fel procesul de justiție.

Vă propun, de asemenea, să ne întoarcem la spiritul care a călăuzit construcția constituțională din 1991 și care spunea că „cetățenii români sunt egali în fața legii și că.... nimeni nu este mai presus de lege”, regulă valabilă și pentru acei oameni politici care amenințau zilele trecute magistrații, dar și pentru cei care s-au tot ascuns sub protectoratul indestructibil al imunităților.

Să nu înțelegeți greșit că pentru mine justiția din România ar fi întruchipat deja virtuțile antice ale zeiței Themis.