Filip Georgescu

Cine n-a auzit în această țară de vestita Trivale, acea unică podoabă pe care natura le-a dăruit-o argeșenilor, acea inefabilă splendoare încărcată nu numai de arbori seculari, dar și de o străveche istorie, venind din vremuri de glorie ale lui Mircea cel Bătrân, domnitorul care, după aprigele bătălii pe care le purta pentru apărarea gliei străbune, cobora văi și urca dealuri ca să-și regăsească liniștea sufletească în falnicii codrii din preajma ctitoriilor sale mânăstirești Cozia și Cotmeana.

Ei bine, pădurea Trivale, acest inegalabil monument al naturii, se află în pericol de moarte. Din cauza jafului imens la care a fost supusă în ultimii patru ani, nu mai puțin de 400 de hectare (peste 83%) din suprafața Parcului Trivale, proprietate de stat și simbol al orașului Pitești, s-au volatilizat, intrând în stăpânirea unor indivizi nelegiuiți, și este păcat, mare păcat, deoarece Trivalea își trage numele dintr-o legendă zămislită în mijlocul acestei păduri, în desișul căreia un lup hrăpăreț, ca și unii dintre semenii noștri de azi, urmărea să înfulece o căprioară și pe cei doi iezi ai săi. De fiecare dată însă când se pregătea să sară asupra victimei, în fața fiarei se deschidea o vale adâncă, plină cu apă. Trei asemenea văi s-au deschis succesiv în fața lupului, până când sălbăticiunea a renunțat și s-a pierdut în desișul codrilor.

Încă din vremuri îndepărtate, într-un luminiș de pădure, a apărut un han pe care domnitorul Mircea cel Bătrân l-a botezat, după o altă întâmplare de legendă, Cornul Vânătorilor, în jurul căruia au fost amenajate ulterior un salon, o grădină, un foișor și câteva căsuțe purtând amprenta vechiului stil românesc.

Pe un deal din Trivale, în locul unui vechi schit de lemn din secolul al XVI-lea, domnitorul Matei Basarab a construit un nou lăcaș de închinăciune, pe care l-a ridicat la rangul de mănăstire, înzestrând-o cu mari averi: 16 moșii, întinse livezi și vii, 25 de sate, mori, heleștee și alte bunuri răspândite pe teritoriul a patru județe. Toate acestea au făcut să sporească mult gradul de atractivitate a Pădurii din Trivale și să încolțească ideea transformării acesteia într-un parc orășenesc.

Primele proiecte de sistematizare a parcului au fost elaborate de autoritățile piteștene în perioada anilor 1902–1913. Un vestit arhitect peisagist, E. Redont, a întocmit un plan de înfrumusețare a Parcului Trivale, cumpărând din străinătate un mare număr de arbori ornamentali. Zece ani mai târziu, arhitectul bucureștean Pinard continuă lucrările de amenajare, după propriile-i planuri, creând aici un heleșteulac.

Primul document care atestă existența Parcului Trivale datează din mai 1899. Ulterior, această podoabă verde a orașului primește din partea Ocolului Silvic Pitești, cu aprobările de rigoare ale statului, încă 4,8 hectare. În 1908 alte 11,9 hectare au intrat în patrimoniul Primăriei Pitești, în scopul lărgirii Parcului Trivale, iar în 1910, la cererea Primăriei Pitești, Ministerul Agriculturii și Domeniilor remite autorităților locale 2,2 hectare din proprietatea statului pentru efectuarea unor lucrări de înfrumusețare a parcului.