Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2014
other
Ioana Jenica Dumitru
Discurs
„Cine poate pune capăt crizei politice din România?” Într-o perioadă în care tensiunile regionale sunt aproape de explozie, într-o perioadă de instabilitate geopolitică care amenință siguranța întregii regiuni pe termen mediu și lung și într-o perioadă în care amenințările de factură economică sunt încă active, România are nevoie de două lucruri: stabilitate politică și predictibilitate.
Suprapunerea unei crize politice interne peste climatul de instabilitate și tensiune internațional este un act de iresponsabilitate față de cetățenii României care au nevoie de încredere într-o clasă politică tot mai subțire la capitolul încredere. Votul de astăzi din Parlament este un exercițiu de responsabilitate pentru fiecare parlamentar. Se prezintă cel puțin două opțiuni: una pentru a arunca țara într-o criză politică care cu greu se poate depăși, iar a doua este de a da o certitudine pentru stabilitatea politică pe termen mediu și lung.
Opțiunea politică nu este relevantă în acest moment; ceea ce contează se reduce simplu la răspunsul pe care vrem să-l dăm la întrebarea: ce fel de Românie vrem să avem? Vrem să avem o Românie puternică, guvernabilă, care poate face față la provocările externe care ne încearcă în aceste momente sau vrem să avem o Românie dominată de incertitudinea unui vid de putere și responsabilitate politică?
În opinia mea, România trebuie să fie guvernată stabil și susținută de un Guvern care să își asume responsabilitatea pentru viitorul nostru, al tuturor. De aceea, cred că astăzi opțiunea corectă pe care cu toții trebuie să o luăm este de a da României un Guvern capabil să acționeze și să reacționeze eficient. Pe 8 martie se împlinesc 45 de zile de când România nu are un ministru validat la Ministerul de Interne. Astăzi se împlinește o săptămână de când Guvernul României este în proporție de 50% lipsit de decizie și responsabilitate.
Pașii care au dus la acest moment sunt puerili, chiar de neînțeles pentru mulți dintre noi. Guvernul României a ajuns în situația de a fi instabil și de a aduce o instabilitate considerabilă întregii țări nu pentru principii de guvernare sau pentru împlinirea unui program asumat în fața Parlamentului, ci pentru ambițiile politice ale unor oameni și acest lucru este regretabil.
PP-DD este singurul partid care scoate România din criza politică în care s-a afundat în ultimele săptămâni. Votul meu și al colegilor mei va fi pentru stabilitate și consecvență. Susținerea formulei guvernamentale nu echivalează cu o intrare a PP-DD la guvernare. PP-DD va susține toate măsurile pe care Guvernul le propune și au avantaje pentru populație, pentru români. PP-DD nu va susține măsuri care servesc în vreun fel unui grup de interese sau măsuri care sunt în detrimentul României și al românilor.
Susținerea noastră pentru stabilitate nu trebuie confundată cu asumarea responsabilității pentru toate direcțiile de acțiune a viitorului Guvern. Susținerea noastră reprezintă o opțiune logică și pragmatică, singura opțiune care poate aduce României stabilitatea de care are acum nevoie. Măsurile pe care le-am propus de când am intrat în politică au vizat întotdeauna oprirea jafului național și asigurarea bunăstării economice pentru fiecare român. Avem încredere că măsurile propuse de noi pot ajuta românii și Guvernul să construiască în România un stat mai puternic și mai curat, așa cum am promis și în campania electorală.