Ileana Cristina Dumitrache

„Cine răspunde până la urmă de pacienții României, bolnavii nimănui?”

În condițiile în care se constată o deteriorare acută a sistemului sanitar românesc, periodic ni se oferă explicații, mai mult sau mai puțin reale, larg mediatizate, legate fie de prestația actului medical și (i)moralitatea celor care o practică, fie de lipsa fondurilor necesare sau/și ineficienta întrebuințare a acestora.

Poate ar trebui să ne gândim și la faptul că, incontestabil, există o puternică legătură între calitatea serviciilor medicale acordate pacienților și calitatea vieții profesionale a angajaților din sistem, iar calitatea vieții profesionale a salariaților din sistemul sanitar este, la rândul ei, afectată de contextul în care aceștia își desfășoară activitatea. Diversele cercetări spulberă mitul interesului salariaților predominant legat de salarii, ba chiar și pe acela al situării salariilor pe primul loc în ordinea priorităților acestora. Cuantumul remunerației deține însă primul loc în ordinea cauzelor care determină migrația personalului medical și reprezintă principalul motiv de insatisfacție a salariaților. În acest sens, studiile indică chiar existența unui număr semnificativ de cazuri de sărăcie salarială în rândul angajaților din sănătate.

De aceea, există o diminuare considerabilă a numărului de salariați din unitățile sanitare ce conduce în multe cazuri la o lipsă acută de personal. Principalul efect îl constituie supraîncărcarea cu sarcini de serviciu a celor rămași, fără a se constata o creștere a veniturilor în acest context. Astfel, numai în ultimii 6 ani, 14.000 de cadre medicale au plecat din România, iar lipsa personalului de specialitate creează o presiune considerabilă în sensul scăderii calității și chiar a cantității serviciilor medicale ce pot fi acordate pacienților.

Într-adevăr, dintre motivele care interferează negativ, în mod semnificativ, cu lipsa de personal calificat din sistemul sanitar face parte și lipsa resurselor financiare necesare.

Cu toate acestea, nu pot să nu amintesc cum CNAS a utilizat banii publici fără niciun folos pentru pacienți. Sistemul Informatic Unic Integrat a fost prost conceput și executat, dovedindu-se a fi o cheltuială imensă și inutilă. Cine răspunde pentru acest prejudiciu? CNAS nu a urmărit și nu a controlat modul de utilizare a fondurilor alocate unităților sanitare de către casele de asigurări de sănătate județene pentru derularea programelor naționale de sănătate. S-au decontat medicamente în valoare de aproape 900.000 de euro în baza unor rețete întocmite pe numele persoanelor decedate, dar, iată, nimeni nu are vreo responsabilitate.

Mă întristează pentru că o problemă extrem de importantă pentru noi toți a fost ignorată atât timp de către guvernarea precedentă, deși parlamentarii opoziției și presa au tras numeroase semnale de alarmă.

Cum este posibil, într-un stat de drept, ca cetățenii acestei țări să-și plătească zeci de ani asigurările medicale, iar atunci când viața devine nedreaptă cu ei și-i trimite în suferință să fie condamnați, fără drept de apel, la moarte și la durere fără margini, doar pentru că așa au înțeles reformatorii sistemului de sănătate să ajute bolnavii din România, prin închiderea a sute de spitale și lăsarea fără medicamente a unităților spitalicești, rămânând ca sănătatea românilor să fie în grija lui Dumnezeu. Pacienții sunt nevoiți să facă nenumărate drumuri pe la farmacii pentru a-și procura medicamentele de care spitalele nu dispun, dau bani din buzunar pentru aceste medicamente care, în mod normal, ar trebui să fie gratuite și care, de cele mai multe ori, nu sunt suficienți pentru acoperirea tratamentelor necesare. A devenit deja o problemă națională situația medicamentelor din spitale și este de notorietate faptul că, în România, lista medicamentelor gratuite și compensate nu a mai fost actualizată de mai bine de 1.800 de zile!