Eugen Constantin Uricec

„Cine se sperie de independența procurorilor?”

Nu aș putea spune că urmăresc cu prea mare satisfacție faptul că agenda zilnică a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție este extrem de încărcată. Mi-aș dori ca România să fie o țară în care slujbașii legii să nu aibă o sarcină prea mare și prea multe spețe de anchetat. Aceasta ar presupune o țară fără corupție și fără fapte ilegale săvârșite de cetățenii ei.

Din nefericire, acest pământ făgăduit nu se află nicăieri pe harta lumii, ci doar într-o lume idealistă. Nici America, nici Germania și nici altă democrație consolidată nu au reușit să înlăture flagelul corupției, cu atât mai mult o țară care abia s-a născut în lumea statului de drept și pentru care instituțiile nou-

create au nevoie de sprijin și credibilitate mai mult decât de orice.

Nu putem să negăm că, în ciuda clauzei de salvgardare cuprinsă în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, eforturile cele mai mari în sensul înlăturării acestui stigmat au fost făcute de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Că ne place sau nu, Domniile Lor încearcă să restabilească în România respectul pentru lege și pentru câștigurile licite.

În ciuda tuturor vocilor rele că cineva anume ar controla activitatea acestor slujbași ai legii, constatăm fără vreun dubiu că Domniile Lor nu au vreo piedică în a cerceta faptele potențial ilicite ale oricui cetățean român, indiferent dacă este sau nu un apropiat al puterii politice sau al opoziției.

Este tragic faptul că munca acestor oameni este purtată cu rea-voință pe drumul discreditării. Singurul fapt care ar trebui să ne nemulțumească este faptul că munca Domniilor Lor ajunge în fața unor instanțe care nu întotdeauna fac util acest efort.

Problema centrală a discursului celor care se tem de profesionalismul și imparțialitatea procurorilor români este legată de temerea ca nu cumva aceștia să își facă real datoria. Și atunci, cel mai la îndemână este să discreditezi prin calomnii activitatea unor slujbași ai legii.

Martoră a acestei atitudini ostile față de activitatea procurorilor români este „liniștea asurzitoare” din perioada guvernării Năstase sau Tăriceanu. Erau atunci mai puține fapte ilegale? Nu, cu siguranță.

Iar pentru cei care cred că procurorii mai sunt subordonați cumva sau cuiva, îi asigur că aceștia nu mai sunt nici speriați, nici subordonați și nici impresionați de persoana care săvârșește fapte ilegale, fiind conștienți că fiind imparțiali sunt mai puternici și mult mai sprijiniți de societatea românească.