Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 septembrie 2013
Informare · informare
Andrei Dominic Gerea
Discurs
„Clarificări privind dezbaterea proiectului de lege referitor la exploatarea de la Roșia Montană”
Deși unul vechi de mai bine de 15 ani, subiectul Roșia Montană a fost brusc resuscitat în ultimele zile, încingând spiritele politice și mediatice neașteptat de mult, chiar fulminant am putea spune, pentru acest început de toamnă, devenind peste noapte un adevărat vulcan de prime-time _,_ lăsând astfel, deliberat sau întâmplător, în obscuritate multe alte teme importante, pe care ar fi trebuit să se pună acum accentul!
Cred că în societatea românească mai erau foarte multe probleme de rezolvat până la Roșia Montană – și mă gândesc aici, în primul rând, la cele din sistemul de educație, deoarece a început acum un nou an școlar și probleme din sistem sunt foarte multe și deosebit de grele, dar mai ales tergiversate îndelung, sau la cele din sănătate, în care blocajele și deficiențele s-au ținut lanț în ultimii ani, făcându-se rabat prea des de la dreptul la sănătate și la viață al românilor, deveniți la un moment dat și pacienți, sau, de ce nu, la cele financiare, pentru că luna viitoare vom avea de dezbătut un nou buget național...
Dar să revenim la subiectul zilei, Roșia Montană! Cred că este foarte important ca toți cei interesați să cunoască realitatea în ceea ce privește poziția și demersurile PNL pe această temă.
În primul rând, trebuie precizat foarte clar faptul că noi, liberalii, nu am solicitat niciodată în Parlament procedura de urgență pentru acest proiect de lege trimis de către Guvern! Ba, mai mult decât atât, chiar de la începutul acestei sesiuni parlamentare, Grupul parlamentar al PNL a susținut
constituirea unei comisii parlamentare speciale și a avut reacții prompte și rapide pentru consolidarea dezbaterilor în această privință, trimițând în data de 3 septembrie anul curent două solicitări, una Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și una Comisiei pentru industrii și servicii, în vederea organizării în perioada imediat următoare a unei deplasări a tuturor parlamentarilor membri în cele două comisii permanente la Roșia Montană.
Am considerat că toate aceste demersuri sunt necesare și ele trebuie să fie puse în aplicare de la începutul acestei sesiuni parlamentare, odată cu aflarea faptului că proiectul respectiv va fi trimis de către Guvern Parlamentului spre dezbatere. Avem convingerea că o astfel de dezbatere parlamentară nu poate fi inițiată oricum, ci având mai întâi o bază solidă, o documentare temeinică, serioasă și aplicată, printr-o deplasare a parlamentarilor din comisiile de specialitate la fața locului, aflând astfel, în mod direct, opinia tuturor celor implicați.
Noi, liberalii, am anunțat de la început că suntem pentru dezbaterea acestui proiect de lege, deși cursul lui firesc nu trebuia să aibă nicio legătură cu Parlamentul, dar nu suntem și pentru aprobarea lui în condițiile date, deoarece acesta este plin de inadvertențe tehnice, juridice și legislative pe care trebuie să le rezolve instituțiile publice abilitate!