Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2019
Informare · Trimis la votul final
Daniela Oteșanu
Discurs
„Codul administrativ reunește, simplifică și clarifică prevederile a 20 de acte normative”
Toți cei care lucrează în administrație vor avea o singură lege, coerentă și bine structurată, pentru a-și desfășura activitatea. Se simplifică procedurile administrative pentru accelerarea dezvoltării comunităților locale și se elimină presiunile care timorau activitatea aleșilor locali.
Aleșii locali și miniștrii își pot exercita funcția cu încredere, pentru transpunerea promisiunilor făcute cetățenilor, fără a mai fi timorați că deciziile lor politice în favoarea comunităților le pot atrage răspundere penală. Aleșii locali nu vor mai fi trași la răspundere pentru erorile aparatului tehnic, făcându-se distincție clară între oportunitatea unei decizii, stabilită de aleșii locali, și legalitatea și corectitudinea tehnică a aplicării acestei decizii, ce revine personalului de specialitate. Primarii și președinții de CJ nu vor mai fi prizonierii unor funcționari care nu au nicio răspundere față de electorat. Ei vor putea participa la evaluarea acestora, iar concursurile pentru funcții publice se descentralizează.
Sunt simplificate procedurile privind proprietatea publică, pentru înlăturarea barierelor în derularea investițiilor la nivel local.
Noul Cod administrativ este susținut de toate structurile asociative ale aleșilor locali, care au participat activ, cu propuneri și amendamente, la elaborarea acestei legi. Primarii și președinții de consilii județene de la toate partidele politice susțin adoptarea, inclusiv prin procedură de urgență, a Codului administrativ.
Codul administrativ se corelează cu legislația privind alegerea prin vot direct și uninominal a președinților de CJ. Comisia de la Veneția recomandă ca legislația electorală să fie modificată cu cel puțin 12 luni înainte de organizarea alegerilor pentru tipul respectiv de scrutin. Prin urmare, dând curs acestor recomandări de bune practici în materie electorală, Guvernul și PSD au decis că cea mai bună formă de adoptare a Codului administrativ este prin OUG.
Oricum, ordonanța va fi dezbătută în Parlament, iar parlamentarii de toate culorile politice se vor putea exprima asupra acestui act normativ.
Nu este nici pe departe o lipsă de consultare publică, atâta timp cât textul legii a fost discutat îndelung cu aleșii
locali, cu structurile asociative ale comunităților locale și este susținut de primarii și președinții de CJ ai tuturor partidelor politice parlamentare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.