Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 septembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Alin Silviu Trășculescu
Discurs
## „Codul asistenței sociale”
S-au inventat multe instrumente în decursul anilor, însă nu am reușit să găsim o unitate de măsură pentru ipocrizie. Când spun acest lucru, mă refer la atitudinea pe care o au colegii noștri din opoziție atunci când vine vorba despre adoptarea unor acte legislative de care depinde stabilitatea economică și socială a țării noastre.
E de prisos să amintesc acum situația economică a României și a tuturor statelor europene, tocmai din pricina ipocriziei politicienilor.
La tribuna Parlamentului, în presă, la televiziuni, toți oamenii politici sunt de acord că sistemul viciat al asistenței sociale din România nu mai poate fi susținut. Nu mai este posibil din punct de vedere financiar și din perspectiva echității.
Astfel, la nivel declarativ toți suntem de acord că așa nu se mai poate. Că doar cei aflați în nevoie trebuie să beneficieze de sprijinul statului.
Când vine însă vorba de trecut la fapte, oamenii politici iresponsabili se opun categoric adoptării unui cod unic al prestațiilor sociale.
În goana după sondaje, opoziția parlamentară sacrifică șansa celor îndreptățiți de a se bucura de ajutorul statului.
Sper că cetățenii români vor face diferența între vorbe și fapte, între declarații mincinoase și bune intenții.
Nu cred că mai putem negocia viitorul unei țări doar cu miza creșterii în sondaje. Pe noi, cei care susținem guvernarea, nu ne interesează sondajele, ci ne preocupă ca România să intre definitiv pe calea cea dreaptă, justă și echitabilă de dezvoltare. Românii vor înțelege și-i vor răsplăti cu încredere pe cei care nu i-au dezamăgit.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.