Cornel Mircea Sămărtinean

„Codul fiscal și Codul de procedură fiscală – lucruri prost făcute în România lucrului bine făcut”

Cu toate că a suferit sute de amendamente, legislația fiscală conține o serie de aberații printre care se numără taxarea cu sume mai mari decât venitul impozitat, finanțarea șoselelor de către transportatorii feroviari, taxarea în cascadă a produselor accizabile.

Având în vedere ultimele declarații de presă ale premierului Victor Ponta, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală se vor modifica din nou, după care vor fi supuse

dezbaterii publice, iar la 15 martie vor fi trimise Parlamentului României, spre dezbatere și adoptare.

În România lucrului bine făcut, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală sunt lucruri prost făcute, având în vedere faptul că, prin normele de aplicare, îi aduc pe cei vizați în situații aberante.

Una dintre cele mai toxice prevederi ale Codului fiscal este cea referitoare la baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), care, conform normelor în vigoare, nu poate fi mai mică decât un salariu minim brut pe țară. Astfel, indiferent cât de puțini bani se câștigă din dividende ori din dobânzi bancare, cetățenii vor fi datori la Fisc cu echivalentul a 5,5% din salariul minim brut pe țară. În 2015, acest salariu a fost stabilit la 975 de lei lunar și, de la 1 iulie, va urca la 1.050 de lei.

Recentele controverse pe marginea taxării alocațiilor pentru copii readuc pe tapet și celelalte norme fiscale care-i derutează atât pe contribuabili, cât și pe administratorii sistemului. La începutul anului 2015, părinții care acumulau în conturi bancare alocațiile copiilor s-au trezit cu decizii de impunere din partea Fiscului, având exact aceeași factură. Li s-au cerut 39 de lei lunar, cu toate că „investiția” lor era de 42 de lei lunar – alocația copilului. De ce 39 de lei? Pentru că au fost luate în calcul veniturile din anul 2012, când salariul minim era de 700 de lei, iar contribuția de 5,5% înseamnă 39 de lei.

O altă „minunăție” fiscală a Guvernului Ponta constă în taxa de drum existentă în prețul carburanților. Pe lângă accize, în prețul motorinei și benzinei mai este inclusă și o taxă de drum, echivalentă cu 25% din acciză, pe care la început au plătit-o toți transportatorii. Ulterior, această taxă a fost scoasă din carburanții utilizați în transporturile navale și aeriene, dar a rămas în transporturile feroviare.

Logica Guvernului Ponta ne duce la concluzia că transportatorii de pe calea ferată sunt nevoiți să-și finanțeze propriii concurenți, pe cei rutieri, ca și cum trenurile ar merge pe șosele. Toate acestea, în condițiile în care oricum taxarea utilizării infrastructurii pentru operatorii feroviari este la nivel de 25% din totalul costurilor de transport, în timp ce pentru operatorii auto este de numai 2%.

Mai mult, la produsele accizabile, baza de calcul pentru acciză este formată din costuri + TVA. Dacă taxa pe valoarea adăugată (TVA) crește, atunci crește baza de calcul pentru acciză. Prin urmare, de când avem TVA de 24%, am plătit și o acciză mai mare, pentru că ni se percepe, de fapt, taxă la taxă, aceste produse fiind impozitate în cascadă. Noul Cod fiscal ar trebui să prevadă schimbarea politicii de impozitare având în vedere semnalele conform cărora munca este impozitată prea mult, iar proprietățile prea puțin.