Dumitru Niculescu

„Codul insolvenței, între bune intenții și vendetă?!”

Mă adresez dumneavoastră în mod public prin această declarație politică, fără a avea pretenția de fin cunoscător al subiectului, dar din crezul că a închide orice șansă redresării financiare și, mai ales, a elimina orice formă de presă, care a suferit în ultimii ani mari deficiențe financiare, ne întoarce la „epoca de aur” a „celui mai iubit fiu al poporului”. Cu asta nu voi fi de acord niciodată și nici părtaș!

Că avem nevoie de o lege a insolvenței este limpede. Guvernanți, bancheri, oameni de afaceri, avocați – toți spun că legea în vigoare este bună pentru șmecheri. Procedura insolvenței este utilizată prea des de țepari pentru a evita plata datoriilor către creditorii de bună-credință. Într-o vreme în care criza lovește în toate firmele, se justifică inclusiv procedura de legiferare extraordinară (ordonanță de urgență) pentru această lege. Așadar, Guvernul face bine că îmbunătățește urgent legislația în domeniu. Oameni care se pricep mai bine ca mine la domeniu mi-au spus că proiectul propus de Ministerul Justiției în dezbatere publică era unul bun. Asta înseamnă că, cel puțin teoretic, erau eliminate diferitele portițe care lăsau liber diverșilor „băieți deștepți”. Ceea ce nu au înțeles profesioniștii și experții în domeniu a fost și este momentul fatidic al promulgării ordonanței și, direct de la Cancelaria primului-ministru, legii i-a fost adăugat alineatul care a aruncat în aer și bunele intenții, și munca funcționarilor de la Ministerul Justiției. Articolului 81 i-a fost adăugat alineatul (3), care spune așa (preluare direct din Monitorul Oficial, să nu existe loc de interpretări): „în cazul în care activitatea debitorului se află sub incidența prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, ca urmare a deschiderii procedurii, și până la data confirmării planului de reorganizare, se suspendă licența audiovizuală...”

În formularea de mai sus, articolul introduce o discriminare evidentă între firmele din audiovizual (adică televiziuni și radio, pe scurt spus) și toate celelalte firme. Celor din audiovizual li se aplică o prevedere în plus, o pedeapsă suplimentară. Nicăieri nu găsim o justificare rațională de ce, dintre toate firmele, acestea au acest regim special.

Mai mult, această pedeapsă suplimentară este una foarte dură: suspendarea licenței. Acest lucru afectează direct încasările. Cu licența suspendată, televiziunea sau postul de radio nu mai emite, deci nu mai încasează nimic și îi cresc instantaneu datoriile. Exact efectul contrar celui scontat de insolvență, adică o șansă de a supraviețui.

În fine, mai trebuie spus că alineatele (1) și (2) ale art. 81 se referă la tranzancționarea pe bursă a acțiunilor firmelor intrate în insolvență, adică alineatul (3) nu e doar apărut peste noapte, dar e aruncat fix ca nuca în perete.

Toate aceste lucruri conduc natural la suspiciunea de „lege cu dedicație”. Și așa ajungem la Realitatea TV, care, ce coincidență, tocmai se află în procedură de insolvență. Fac o paranteză. Nu sunt un fan înfocat al Realității TV, dar al realității corecte, da. Am încheiat paranteza.