Radu Babuș

„Combaterea muncii la negru”

Munca nedeclarată este definită ca „orice activitate remunerată, care este legală în ceea ce privește natura ei, dar nu este declarată autorităților publice, luând în calcul diferențele sistemelor de reglementare din statele membre”.

Faptul că munca nedeclarată nu este monitorizată sau înregistrată și faptul că este definită în mod diferit în legislația națională fac dificilă obținerea unor estimări de încredere cu privire la gradul de răspândire a fenomenului în statele membre. Prin urmare, estimările muncii nedeclarate diferă foarte mult. Conform celui mai recent sondaj Eurobarometru din 2013, doar 4% din respondenți au recunoscut că au efectuat muncă nedeclarată. Cu toate acestea, 11% au recunoscut că au achiziționat bunuri sau servicii în anul precedent despre care aveau motive întemeiate să creadă că au implicat muncă nedeclarată. În această privință, există variații considerabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Incidența muncii nedeclarate și politicile de abordare a acesteia sunt analizate în capitolul „Munca nedeclarată: evoluții recente” din cadrul revizuirii Ocuparea forței de muncă și evoluții sociale în Europa 2013.

Munca nedeclarată are implicații bugetare grave prin venituri fiscale și asigurări sociale reduse. Aceasta are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă, asupra productivității și condițiilor de muncă, asupra dezvoltării competențelor și învățării pe tot parcursul vieții. Munca nedeclarată conduce la drepturi de pensie mai scăzute și un acces mai redus la asistență medicală. Aceasta determină o concurență neloială între întreprinderi. Trecerea de la munca informală sau nedeclarată la munca legală poate contribui, de asemenea, la atingerea obiectivului de ocupare a forței de muncă, ca parte a Strategiei Europa 2020.

Un fenomen strâns corelat este munca declarată în mod fals sau activitatea independentă falsă, care apare atunci când lucrătorul este declarat în mod oficial ca independent pe baza unui contract de servicii, dar munca pe care acesta o efectuează îndeplinește toate criteriile care sunt utilizate de legislația și practica naționale pentru a caracteriza un raport de angajare. Activitatea independentă falsă are consecințe negative în ceea ce privește sănătatea, siguranța și nivelul de securitate socială al lucrătorilor în cauză, precum și asupra veniturilor fiscale, cu toate că, în mod normal, aceasta cauzează prejudicii mai scăzute decât munca nedeclarată.

Principala responsabilitate pentru combaterea muncii nedeclarate revine statelor membre. Combaterea muncii nedeclarate se bazează, în principal, pe trei tipuri de organisme competente, precum: inspectoratele de muncă pentru combaterea comportamentului abuziv în ceea ce privește condițiile de muncă și/sau normele de sănătate și de siguranță, inspectoratele de securitate socială pentru combaterea fraudei privind contribuțiile de asigurări sociale și autoritățile fiscale pentru combaterea evaziunii fiscale. În unele state membre, partenerii sociali sunt, de asemenea, implicați în astfel de activități. De asemenea, în unele state membre sunt implicate autoritățile vamale, organismele din domeniul migrației, poliția și procuratura. Cu toate acestea, s-a observat că, în unele cazuri, cooperarea dintre aceste organisme diferite la nivel național nu este atât de eficace sau de structurată pe cât este necesar.