Marius Cristinel Dugulescu

„Comemorarea victimelor Holocaustului”

Nu trebuie să ignorăm realitățile trecutului care au însângerat vieți, decenii, popoare și culturi. Holocaustul a existat, iar această mărturie a adevărului istoric ne confruntă, astăzi, cu un nobil recurs la memoria victimelor crimelor împotriva umanității, vieți și destine care au purtat flacăra demnității umane într-o lume în care răul existențial devenise ideologie de stat.

Holocaustul, ca formă extremă de genocid sistematic, este unic în umbra istoriei prin faptul că aproape 6 milioane de evrei au fost exterminați doar pentru că aparțineau unei identități, unei culturi, unui popor autentic.

O viziune adecvată a Holocaustului ar trebui să plaseze Operațiunea Reinhardt – uciderea evreilor polonezi din 1942 – în centrul istoriei sale. Evreii polonezi au reprezentat cea mai mare comunitate evreiască din lume, iar Varșovia cel mai important oraș evreiesc. Această comunitate a fost exterminată la Treblinka, Belzec și Sobibor. Aproximativ 1,5 milioane de evrei au fost uciși în aceste trei locuri, 780.863 numai la Treblinka. Doar câteva zeci de oameni au supraviețuit acestor fabrici ale morții. Belzec, deși pe locul al treilea în ceea ce privește crimele Holocaustului, după Auschwitz și Treblinka, este foarte puțin cunoscut. 434.508 evrei au pierit în acea fabrică a morții, iar încă un milion de evrei polonezi au fost uciși în alte feluri, unii la Chelmno, Majdanek sau Auschwitz, mulți alții împușcați în acțiunile din jumătatea de est a țării.

Victimele Holocaustului au fost oameni din toate nivelurile de ierarhie socială a vremii, dar cu aceleași năzuințe după libertate și democrație, după o lume în care principiul demnității umane și autoritatea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului să fie pe deplin respectate.

Ororile Holocaustului în România depun o mărturie pătată de sângele victimelor despre decadența ființei umane, putere și expansiune fără a respecta libertatea și unicitatea celuilalt,

ideologii legitimate prin crime doar pentru a impune un sistem totalitar prin exterminarea „presupușilor opozanți”.

Astăzi, la acest moment solemn de comemorare a victimelor Holocaustului, statul român trebuie să-și aducă în mod plenar aminte de concluziile raportului Comisiei „Elie Wiesel”, să vegheze prin instituțiile statului de drept la respectarea Legii nr. 107/2006 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, condamnând eficient și efectiv orice formă de antisemitism în spațiul românesc.

Dincolo de ororile Holocaustului, memoria victimelor poate fi umbrită de ignorare, negaționism nejustificat și antisemitism patologic. Împotriva acestor forme ale răului existențial și a pervertirii mentalului colectiv românesc se poate lupta doar respectând principiul fundamental și definitoriu pentru un stat de drept: principiul demnității umane.