Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
George Șișcu
Discurs
Comisarul european Corina Crețu le-a transmis, pe 25 aprilie, premierului Viorica Dăncilă, miniștrilor Lucian Șova și Rovana Plumb o scrisoare în care își exprima îngrijorarea cu privire la riscul dezangajării fondurilor UE, scrisoare în care sunt demascate incompetența și modul iresponsabil în care guvernează PSD și ALDE.
Îngrijorarea majoră vizează slaba capacitate a celor două ministere și a Guvernului României, în ansamblul său, de a atrage finanțarea pusă la dispoziția țării noastre prin POIM 2014–2020. Vorbim despre 5,1 miliarde de euro alocate României pentru sectorul transporturi, prin Fondul de coeziune și prin Fondul european de dezvoltare regională.
Este evident că vom pierde bani europeni pe infrastructură, pentru că avem doar patru proiecte majore, iar altele noi, mature, care să fie lansate în execuție nu există. Prezentarea și înaintarea către Bruxelles a unor proiecte noi, precum podul peste Dunăre de la Brăila, Sibiu–Pitești, loturile 1 și 5, autostrada Craiova–Pitești sunt mult întârziate și ele nu au un grad de maturitate suficient de mare pentru a fi finanțate. Ne aflăm la mijlocul exercițiului financiar 2014–2020, va fi o evaluare intermediară în anul 2018, iar faptul că pregătirea proiectelor este foarte slabă ar putea conduce la dezangajări imediate, periclitând astfel însuși politica de coeziune în România.
Iată că am ajuns în situația de a pierde bani pentru că autoritățile nu sunt capabile să pregătească proiecte la cheie, iar procedura de licitație ar trebui să înceapă după evaluarea impactului asupra mediului. Ca exemplu în acest sens avem autostrada Sibiu–Pitești.
Mai mult, singurul interes al guvernanților este să rezolve politica de cadre și de numiri pe funcții a găștii politice, în loc să construiască politici de transport eficiente și sustenabile!
De la Bruxelles se cere implicare mai mare din partea celor doi miniștri în procesul de implementare a proiectelor de infrastructură, se cere pregătirea unui portofoliu de proiecte mature, care să se califice pentru a primi finanțare europeană, și, totodată, se cer responsabilitate și instituții funcționale, pentru că ne aflăm la jumătatea perioadei de programare 2014–2020, iar cartea noastră de vizită cu care ne vom prezenta la negocieri pentru următorul exercițiu financiar european are multe lacune și ne creează mari dezavantaje.
România pierde enorm din cauza acestei inacțiuni guvernamentale, din cauza incompetenței manifestate în actul de guvernare în domeniul infrastructurii de transport. Pierde din punct de vedere economic, pierde investitori, pierde bani europeni ieftini, pierde credibilitate externă și devine o țară nefrecventabilă, din acest punct de vedere, pentru potențiali parteneri strategici de investiții.
În aceste condiții, PNL îi cere doamnei Viorica Dăncilă să își depună mandatul din fruntea Executivului, iar odată cu ea să plece și cei doi miniștri, Rovana Plumb și Lucian Șova. Eșecul guvernării PSD–ALDE la acest capitol nu mai poate fi tolerat!