Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 martie 2016
other · respins
Vasile Varga
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
Comisia juridică a fost sesizată spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege.
Senatul a fost primă Cameră sesizată și a adoptat proiectul.
Consiliul Legislativ, de asemenea, a dat un aviz favorabil. Comisia pentru învățământ a dat un aviz negativ, iar Guvernul nu susține adoptarea acestei propuneri.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea alin. (2) al art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în sensul clarificării inoperabilității efectului suspensiv în litigiile care sunt pe rolul comisiilor sportive pentru jucători care solicită recunoașterea dreptului de joc în competiții, precum și rezilierea contractelor pentru justă cauză.
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, cu majoritate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei spre dezbatere și adoptare raportul acestui proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.