Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 noiembrie 2015
procedural · respins
Victor Paul Dobre
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
Comisia pentru administrație publică a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a Proiectului de lege pentru aprobarea modificării Ordonanței nr. 19/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea unor acte normative, precum și unele măsuri de corelare legislativă.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, avizul favorabil, cu amendament admis, al Comisiei pentru industrii și servicii.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 7 octombrie 2015.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Proiectul de lege prevede modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, Ordonanței Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și Ordonanței Guvernului nr. 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor externe nerambursabile.
La lucrările comisiei au participat 20 de deputați din totalul de 22.
Comisia propune plenului Camerei, cu unanimitate de voturi, adoptarea prezentului proiect de lege, cu amendamentele admise.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.