Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 decembrie 2013
procedural · adoptat
Gheorghe Dragomir
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a Senatului și Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților, prin adresa nr. 542/2013 și, respectiv, PL-x 415/2013 au fost sesizate pentru dezbatere în fond la proiectul de lege menționat și întocmirea unui raport comun.
Obiectul de reglementare a proiectului de lege îl reprezintă rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, determinată de evoluția activității economice din primele luni ale anului 2013, care a fost superioară estimărilor inițiale, dar bazată mult mai mult pe cererea externă decât pe consum și investiții și cu efecte nefavorabile pentru evoluția veniturilor bugetare.
Analiza rezultatelor economice arată posibilitatea realizării unei creșteri economice în jurul a 2% față de 1,6%, cât a fost estimat. O valoare a produsului intern brut de 626,2 miliarde lei față de 623,3 miliarde lei.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanță.
Ministerul Finanțelor Publice a transmis Consiliului Fiscal Proiectul de rectificare a bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, solicitând opinia acestuia, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010.
Întruniți în ședință comună, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte un raport de admitere fără amendamente.
În consecință, supunem spre dezbatere și adoptare plenului Parlamentului raportul de admitere și proiectul de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.