Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 mai 2015
other · Trimis la votul final
Adrian Solomon
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație și Comisia pentru muncă au fost sesizate în fond, în procedură obișnuită, cu dezbaterea Propunerii legislative privind instituirea asistentului responsabil de relația cu cetățenii vârstnici.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Propunerea a fost respinsă de Senat în 23 aprilie 2014, iar obiectul de reglementare este crearea cadrului legal privind instituirea în cadrul fiecărei instituții sau autorități publice a unui asistent responsabil de relația cu cetățenii vârstnici, în vederea facilitării bunului mers al procedurilor administrative și pentru asigurarea unui tratament demn al seniorilor.
Asistentul responsabil de relația cu cetățenii vârstnici este funcționarul desemnat de către conducătorii instituției sau autorității publice în vederea protejării persoanelor vârstnice împotriva oricăror abuzuri din partea funcționarilor publici, rolul acestuia fiind acela de a asigura egalitatea de tratament a persoanelor în vârstă în fața acestor entități publice.
Legea face parte din categoria legilor ordinare, iar cele două comisii propun plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.