Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Mihaela Stoica
Discurs
Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a fost sesizată în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 64/2008 privind preluarea de către AVAS a unor creanțe comerciale restante aflate în administrarea unităților teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Consiliul Legislativ, prin avizul nr. 558, a avizat favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu observații și propuneri. Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil inițiativa legislativă.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare preluarea de către AVAS a unor creanțe comerciale restante aflate în administrarea unităților teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, în vederea valorificării acestora și virării sumelor obținute la bugetul de stat.
În urma examinării proiectului de lege, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și aprobare Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2008 privind preluarea de către AVAS a unor creanțe comerciale restante aflate în administrarea unităților teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, cu amendamentele admise care sunt redate în anexe la prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Propunem timp pentru dezbaterile generale trei minute; pentru fiecare articol, un minut.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.