Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 mai 2018
Informare · Trimis la votul final
Dănuț Păle
Discurs
Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere în fond cu propunerea legislativă.
În ședința din 9 martie 2016 s-a decis retrimiterea propunerii legislative celor două comisii, în vederea întocmirii unui raport suplimentar comun.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor Veterinari din România, ca organism profesional, apolitic, fără scop lucrativ, cu personalitate juridică.
În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative privind organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar, întrucât cadrul legislativ actual, respectiv Legea nr. 160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar, este acoperitor și suficient.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.