Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat
Mircea Dolha
Discurs
„Comisia specială Roșia Montană – un exercițiu de democrație”
Foarte multă lume, indiferent de poziția adoptată față de exploatarea zăcămintelor de la Roșia Montană, a criticat, chiar în termeni duri, constituirea unei comisii parlamentare speciale în care să se dezbată toate problemele legate de Proiectul Roșia Montană.
Criticile au început să curgă chiar înaintea constituirii și începerii activității comisiei. Pe măsură ce lucrările comisiei au avansat, vocile critice au fost tot mai reduse ca intensitate, pentru ca, după doar câteva zile de activitate, să se recunoască utilitatea existenței acestei comisii.
Personal, consider că existența și activitatea acestei comisii speciale reprezintă una dintre realizările de marcă ale actualei legislaturi, și nu numai. Chiar dacă mă aflu la primul mandat de deputat, nu rețin, cel puțin pentru ultimele două legislaturi, să fi existat o astfel de comisie, cu o astfel de activitate amplă pe o problemă punctuală, dar o problemă extrem de importantă, și care a împărțit opinia publică în două.
Activitatea acestei comisii mai poate fi considerată ca fiind un real exercițiu de democrație prin amplele audieri și dezbateri organizate. Au fost audiate la comisie atât persoane implicate direct în proiect, cât și persoane care se opun proiectului; au fost audiați specialiști de marcă atât din zona care promovează proiectul, cât și din zona care îl consideră nociv și/sau ineficient pentru România, au fost audiați specialiști neutri, reprezentanți ai autorităților statului, reprezentanți ai societății civile – atât din tabăra pro, cât și din tabăra care se opune –, au fost audiați, la cerere, simpli cetățeni, am avut onoarea să audiem și membri, și inclusiv pe președintele Academiei Române.
Aceste audieri au fost și sunt foarte importante pentru senatorii și deputații care urmează să legifereze. S-au aflat astfel o mulțime de lucruri care nu erau cunoscute, indiferent dacă este vorba de informațiile prezentate de cei interesați de derularea proiectului sau dacă este vorba de informațiile prezentate de cei care nu consideră oportun ca acest proiect să se deruleze. Argumentele și contraargumentele prezentate în comisie vor avea un rol covârșitor în momentul în care va începe dezbaterea propriu-zisă a proiectului de lege referitor la exploatarea de la Roșia Montană.
Chiar dacă Partidul Național Liberal a luat decizia ca acest proiect de lege să fie respins, pe parcursul audierilor am fost imparțial, obiectiv și nu m-am antepronunțat. Am pus, în cadrul audierilor din comisie din ultimele săptămâni,
întrebări care trebuiau să ne lămurească asupra acestui act legislativ.
Din păcate, am și un sentiment de dezamăgire față de modul în care gândește directorul general al RMGC, Dragoș Tănase, și anume față de răspunsul dat la întrebarea mea din timpul audierilor: dacă RMGC își va menține angajamentul privind cedarea către statul român a unor participații, astfel ca statul să dețină 25% din capitalul social. Răspunsul a fost unul de natură să indigneze. Dragoș Tănase mi-a precizat că RMGC își va menține angajamentul doar dacă proiectul de lege existent în Parlament va fi votat fără modificări și, de asemenea, dacă redevența nu va crește peste 6%.