Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Constantin Eugen Uricec
Discurs
„Companiile de stat nu trebuie să mai scape de reformă”
Trebuie să recunoaștem că efectele negative ale crizei economice internaționale nu au fost resimțite în mod egal de toți cetățenii. Pentru unii cetățeni, ca agenți economici, ultimii ani au însemnat fie pierderi financiare foarte mari, fie chiar abandonarea afacerilor și declararea falimentului. Pentru alți cetățeni, ca simpli angajați, anii grei care au trecut au echivalat cu reducerea substanțială a veniturilor salariale, cu renunțarea la anumite planuri de viitor sau, în cel mai rău caz, cu șomajul.
Din fericire, în mai toate economiile contemporane există aproape întotdeauna categorii de angajați sau agenți economici pe care nu numai că nu-i afectează criza economică, ci chiar îi ajută să treacă peste ea cu zâmbetul pe față. Sunt fie angajați bine instruiți, fie angajatori care se adaptează rapid la provocările pieței și știu să-i răspundă acesteia pe măsură.
Din nefericire, în economia românească un anumit spectru al companiilor de stat a continuat să se comporte în plină criză economică ca și cum boom-ul economic încă nu ar fi plecat de la noi. Și, uite așa, managementul neperformant al acestor companii, reflectat în primul rând în profitabilitatea lor și mai ales în îndeplinirea tuturor datoriilor fiscale, au zdruncinat mult prea puternic economia românească.
Nu cred că vreun membru al Parlamentului României este străin de faptul că, în vreme ce Guvernul României s-a străduit să restructureze cheltuielile guvernamentale, majoritatea companiilor comerciale cu capital de stat au angajat cheltuieli exagerate, și nu cum s-ar crede pentru retehnologizare sau creșterea productivității, ci pentru mașini de lux, vacanțe exotice pentru membri managementului neperformant sau salariile exorbitante ale acestora.
Câți dintre cetățenii români și, de ce nu, dintre politicienii români cunosc faptul că aceste companii neperformante ale statului român produc anual deficite bugetare uriașe, denumite de economiști și deficite cvasifiscale, care blochează disponibilitățile guvernamentale în materie de investiții?
Nu putem să ignorăm faptul că primii care au suferit de pe urma crizei economice și s-au restructurat cu mari sacrificii au fost agenții economici privați. Au urmat apoi sacrificiile făcute de către angajații plătiți din fonduri publice, sacrificii ale căror ecouri încă se mai fac simțite. Cred cu putere că reforma trebuie să se îndrepte acum și asupra companiilor de stat.
Am văzut la sfârșitul săptămânii trecute că grație unui dialog social consistent s-a ajuns la decizia ca într-un orizont de timp să se restructureze numărul de angajați din aceste companii. Este vorba de o estimare de circa treizeci de mii de salariați la nivel național. Sunt de acord că este un pas important, dar nu trebuie să fie singurul.
Nu cred că numai supradimensionarea cu personal este problema sustenabilității acestor companii. Problemele care macină aceste companii sunt mult mai complexe și trebuie analizate mult mai riguros.