Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Gabriela Maria Podașcă
Discurs
„Comunicarea Comisiei Europene privind combaterea sărăciei și sprijinirea dezvoltării durabile”
Ieri, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind obiectivele de dezvoltare durabilă a UE, printre care se numără eradicarea sărăciei și sprijinirea dezvoltării durabile. Strategia propusă de comisie trebuie privită ca un pas important spre conturarea unui viitor mai bun pentru următoarele generații. Este, dacă vreți, și un semn că a venit momentul să reconstruim acest spațiu european după ani întregi de criză economică și financiară.
Mai exact, comunicarea comisiei propune o serie de obiective pentru perioada post-2015 în domenii specifice precum: sărăcia, inegalitatea, sănătatea, securitatea alimentară, educația, egalitatea de gen, aprovizionarea cu apă, salubrizarea, energia durabilă, condițiile de muncă decente, incluziunea socială, consumul și producția durabile, biodiversitatea, degradarea solului, a mărilor și oceanelor. Toate acestea vor fi incluse într-un nou cadru internațional ce va fi aplicat în baza unui parteneriat între statele membre.
În ce privește situația din România, după mulți ani, combaterea sărăciei a revenit în prim-planul agendei politice guvernamentale. Chiar anul trecut, reprezentanții Ministerului Muncii declarau că până în 2020 vom avea cu 580.000 mai puțini săraci. În sprijinul acestui obiectiv a fost elaborată Strategia națională de reducere a sărăciei 2014–2020. Documentul trasează principalele acțiuni prioritare până în 2020, iar planurile de acțiuni adresează teme specifice, precum serviciile sociale, protecția persoanelor vârstnice și îmbătrânirea activă, protecția copiilor și protecția persoanelor cu dizabilități.
Dincolo de aceste angajamente și strategii, Guvernul Ponta a dovedit că urmărește să asigure o viață decentă pentru cât mai mulți cetățeni. Mă refer, desigur, la veștile încurajatoare din zona economiei: creșterea salariului minim pe economie, reducerea ratei șomajului, cea mai mare creștere economică din UE în 2013 (3,5%) și un deficit bugetar de doar 2,5% din PIB.
De asemenea, fondurile europene destinate reducerii sărăciei și combaterii excluziunii sociale sunt tot mai semnificative, iar pe termen lung ele se vor regăsi în creșterea nivelului de trai. De exemplu, România va primi, în exercițiul bugetar 2014–2020, 125 de milioane de euro pentru Programul de combatere a șomajului și 420 de milioane de euro pentru Programul de combatere a sărăciei în mediul rural. În plus, până în 2020, vom primi anual 60 de milioane de euro prin Programul european de combatere a sărăciei în mediul rural.
Am convingerea că România va continua să înregistreze progrese în domeniu, iar în lumina comunicării lansate ieri de către Comisia Europeană vom deveni tot mai eficienți în lupta împotriva sărăciei. Mai departe, trebuie să ne concentrăm eforturile către găsirea unui echilibru, pe de o parte, între obiectivele economice, sociale și ecologice, iar, pe de alta, între guvernele naționale, sectorul privat și societatea civilă.