Mihai Niță

„Comunicarea deficitară poate fi la fel de nocivă ca lipsa comunicării”

Printr-o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, data de 21 noiembrie a fost proclamată drept Ziua mondială a televiziunii. Într-o lume controlată de progresele tehnologiei, în care viața noastră cotidiană depinde de informații și de comunicații, televiziunea, sursa media de maxim impact, continuă să aibă un loc bine determinat.

Domeniu de vârf al telecomunicațiilor, televiziunea are deja o istorie de circa 100 de ani. În țara noastră, postul public de televiziune a fost inaugurat în urmă cu 61 de ani. Anul 1989 este un an de referință în activitatea instituției. În decembrie 1989, TVR a fost principalul vector de comunicare, prezentând în direct unul dintre evenimentele dramatice din istoria recentă a țării. În torentul evenimentelor fierbinți prezentate atunci, informațiile reale au fost abil și copios mixate cu mesaje utilizate de agenți infiltrați, pentru manipularea criminală a populației și a instituțiilor de forță, declanșând atrocități de neimaginat. Unele adevăruri monstruoase au fost devoalate între timp. Aceste aspecte nu pun însă la îndoială profesionalismul salariaților din TVR, ci dimpotrivă. Ulterior, la școala presei s-au format mulți jurnaliști valoroși, care și-au asumat răspunderea grea și uneori periculoasă de cerberi ai democrației.

Evoluția televiziunii din România s-a produs rapid, conform necesităților vremii. Libertatea plenară a formelor de expresie prin care mass-media se adresează publicului a făcut posibilă însă și adoptarea unor politici editoriale de natură a perverti conștiințe și care sunt toxice pentru societate. Tocmai de aceea, o anumită formă de conduită profesională, reglementată pe principii corecte și legale, trebuie să se manifeste mai viguros, dar fără a leza libertatea de opinie. Rămâne disponibilă opțiunea ca fiecare jurnalist să-și impună propriile restricții, direct relaționate cu normele deontologice reglementate prin Codul jurnalistului, adoptat la nivel european. Mă refer, concret, la prestația formatorilor de opinie.

Informația înseamnă putere. Cum este folosită puterea dobândită prin informație? Este o problemă care merită multă atenție. O populație deconcertată, la un moment dat, de avalanșa informațiilor, ajunge lejer să fie manipulată și orientată spre nicăieri, după principiul „dacă nu-i poți convinge, atunci zăpăcește-i!”.

Cui folosește? Aceasta este întrebarea. Ingerința în domeniul informațiilor publice a unor grupuri de interese care dispun de conținutul mesajelor subliminale adresate devoratorilor de informații și imagini este tot mai frecventă.

Asigurarea libertății presei, ca garant al democrației, se află în corelație cu art. 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, dar cu o condiție, presa să fie onestă. În ceea ce ne privește, ca parlamentari, suntem direct implicați în mecanismul care asigură _de facto_ libertatea presei, întrucât orice text de lege formulat ambiguu sau care poate să restrângă deliberat libertatea de exprimare ar pune în pericol unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Chiar dacă uneori devine incomodă pentru demnitari, presa trebuie să rămână, ca o necesitate absolută, a patra putere în stat, cu rolul informării publicului și al prevenirii derapajelor statului de drept, menită să-i protejeze pe cetățeni împotriva potențialelor abuzuri ale instituțiilor statului.