Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 octombrie 2018
Comemorativ · respins
Marian Cătălin Predoiu
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor de la clubul Colectiv
Discurs
Un scurt drept la replică domnului deputat Halici. O fac cu bună-credință, exercit acest drept la replică chiar cu onestitate, pentru că îmi doresc să lămurim odată aceste lucruri.
De câte ori discutăm de o problemă, în prezent legată de justiție, sau încercăm să proiectăm viitorul, ne întoarcem la aceeași poveste, a vechilor sau a codurilor în vigoare încă. Bun. Atunci și peste 20 de ani ne vom întoarce tot atunci. Bun.
Și atunci, ca să lămurim odată lucrurile, pentru că vă întoarceți și greșit... Codurile au fost trecute, domnule Halici, în urma unei decizii politice la care PSD a fost parte; eu am fost martor, da?
Deci toată lumea a fost de acord ca aceste coduri să intre în două comisii parlamentare, unde au stat 10 luni de zile. Una a fost condusă de colegul dumneavoastră, atunci, domnul Ponta, una de un deputat PDL la vremea respectivă, domnul Buda, europarlamentar astăzi. 10 luni.
Codurile au fost trecute prin asumarea răspunderii, în forma în care au ieșit din comisie. În forma în care au ieșit din comisia parlamentară. Două dintre ele pentru că era trecut termenul în MCV și era depășit. Celelalte două au intrat din nou într-o procedură normală parlamentară și au venit aici, în fața dumneavoastră. Și vă rog să mă verificați, au fost 4-5 voturi împotrivă, tocmai pentru că au fost rezultatul și al unui consens politic, și al unei munci tehnice în Parlament.
Faptul că aproximativ 40 de articole au fost ulterior invalidate la Curtea Constituțională nu e o bucurie pentru nimeni. Și nimeni n-a pretins că aceste legi sunt intangibile, sau că nu pot fi ajustate sau că nu pot fi corectate. Acele 40 de articole sunt și rezultatul unei schimbări de concepție a unora din Curtea Constituțională.
Cu tot respectul, când erau procurori aveau o anumită viziune față de controlul judiciar, de exemplu, acum au altă viziune; o anumită viziune față de abuzul în serviciu, acum au o altă viziune. Altele au fost erori tehnice, să spunem, de tehnică legislativă. Și nu vreau să aduc acum în discuție de unde au plecat acele erori, că nu asta e important. Dar puteți cerceta și dumneavoastră ce s-a schimbat aici, ce a venit de la minister, cum a venit. Asta e de înțeles și nimeni nu vrea să scoată ochii nimănui.
Și aș vrea încă o dată să spun că Partidul Național Liberal nu se opune reformei, dacă ea este discutată în prealabil și convenită și care să aducă un echilibru...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.