Constantin Chirilă

„Condiția intelectualului în satele românești”

În marea ei majoritate, intelectualitatea românească provine din zona ruralului, având puternic implementate în

„etichetele genetice” însușiri fiziologice ale țăranului român, ca și majoritatea caracterului, ce au făcut ca – în ciuda apariției în sistemele intelectuale locale a unor influențe urbane sau chiar occidentale – ei, intelectualii români, să păstreze conținutul extrem de valoros al patrimoniului cultural rural național.

Fără îndoială, mai ales astăzi, intelectualul rasat de la oraș, dar mai ales cel român din Occident îi privește cu nu suficient de multă înțelegere pe cei din lumea uitată a satului.

Dacă aruncăm o privire atentă în lumea puțin agitată a satelor, constatăm că, în pofida dezvoltărilor economice și infrastructurale, cu rare excepții, această lume este foarte puțin diferită de cea de la începutul secolului al XX-lea.

Chiar dacă s-a introdus curentul electric în majoritatea satelor, chiar dacă radioul și parțial televizorul aduc o informație în plus, condițiile sociale, materiale, capacitatea de a trăi și crea în zona rurală nu s-au dezvoltat semnificativ. Asta nu înseamnă deloc că nu a fost și nu există o intelectualitate a satelor extrem de creatoare. Intelectualitatea satelor este formată, ca pretutindeni, din trei categorii:

- intelectualitatea tehnică (ingineri, medici);

- intelectualitatea educațională (cadre didactice);

- intelectualitatea religioasă (preoții de diferite confesiuni

- religioase).

Constatăm că în școlile din zona ruralului între cele trei categorii de intelectuali există întrepătrunderi semnificative.

Condiția esențială a apariției și dezvoltării unui intelectual, inclusiv în zona satelor, este libertatea lui de a se manifesta și de a putea crea.

Calitatea dascălilor a influențat de multe ori calitatea tinerilor intelectuali, cărora le-au dat spiritul cărții, al învățăturii. Tinerii formați la sate prin munca dascălilor și preoților s-au dovedit dornici de învățare științifică și spirituală. Calitățile lor morale au fost întotdeauna superioare celor creați exclusiv în mediile urbane.

În perioada comunistă, deopotrivă cu țărănimea, intelectualitatea satului a fost metamorfozată în proporții masive într-o biomasă inertă, bună doar de muncă, în care, așa cum spunea Nixon, „chiar și gândurile oamenilor deveniseră proprietate de stat”. Puține au fost izbucnirile de furie în fața totalitarismului provenind predominant tot din lumea satelor, ca de exemplu Petre Țuțea.

Din nefericire pentru nația română, soarta intelectualului de la sate nu s-a schimbat foarte mult în perioada tranziției. Intelectualii și-au recăpătat într-adevăr libertatea individuală, dreptul de a decide asupra vieții lor, dar acestea numai în plan teoretic.

Dascălii de altădată nu mai au școlari, pentru că părinții, sărăciți peste măsură, nu au posibilitatea de a-i trimite la școală. Analfabetismul câștigă teren și el se situează astăzi la peste 30% din zonele rurale.