Claudia Boghicevici

„Conservarea și valorificarea patrimoniului imaterial național”

Contextul sociocultural al globalizării și modernizării a generat, în ultimele decenii, în întreaga Uniune Europeană, programe menite să conserve tradiția și identitățile culturale.

În acest sens, la 17 octombrie 2003 a fost adoptată la Paris Convenția pentru salvgardarea patrimoniului imaterial al umanității. Convenția are ca obiectiv respectarea patrimoniului cultural imaterial la nivelul comunităților, grupurilor și persoanelor din care acestea se compun, conștientizarea importanței patrimoniului cultural imaterial, cooperarea și asistența internațională în domeniu.

Potrivit definiției formulate de UNESCO, prin patrimoniu cultural imaterial se înțelege „practicile, reprezentările, expresiile, cunoștințele, abilitățile – împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele și spațiile culturale asociate acestora – pe care comunitățile, grupurile și, în unele cazuri, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural.”

La 20 ianuarie 2006, România a semnat Convenția pentru salvgardarea patrimoniului imaterial, iar la 31 ianuarie 2007, prin Ordonanța nr. 19 se legiferează protejarea patrimoniului cultural imaterial.

În sfârșit, Legea nr. 168 din 5 martie 2008 stabilește cadrul legislativ pentru „identificarea, cercetarea, conservarea și punerea în valoare a elementelor patrimoniului cultural imaterial.”

În România, ne aflăm în faza inventarierii elementelor de patrimoniu cultural imaterial, inventariere care operează pe trei liste distincte: lista elementelor dispărute, lista elementelor de patrimoniu cultural imaterial aflate în pericol de dispariție și, în fine, lista elementelor încă vii, care ar putea să fie incluse în zestrea patrimoniului imaterial al umanității.

Dacă în cazul primei liste de inventar mai putem vorbi doar despre cercetări de arhivă, în celelalte două cazuri vorbim despre cercetări de teren, care obligă la măsuri de protejare și de promovare.