Viorica Marcu

„Considerații cu privire la noul PNDR 2014–2020”

În structura exploatațiilor agricole din România, fermele și/sau gospodăriile mici dețin cea mai mare pondere, aproximativ 85% din totalul exploatațiilor. Pe fondul lipsei de sprijin pentru exploatațiile mici, care dețin suprafețe fragmentate de teren, de la 1,5 la 4 hectare, și un număr redus de animale, caracterul agriculturii este preponderent de subzistență, iar pasul către nivelul imediat următor, cel al fermelor de semisubzistență cu potențial comercial/de piață, este aproape imposibil de realizat în condițiile de astăzi.

Deși sunt o componentă importantă ca număr din totalul exploatațiilor agricole din România, deși asigură un nivel important al producției agricole, deși mai nou fac obiectul impozitului pe venitul agricol, deși nu au mijloacele de piață pentru a-și promova și a-și desface producția, aceste exploatații agricole în viitorul PNDR nu mai au nicio măsură de sprijin dedicată exclusiv!

Este o naivitate (sau nu?) să credem că, prin implementarea Măsurii 141 în exercițiul PNDR 2007–2013, problema fermelor mici de semisubzistență, cu potențial de creștere și care pot fi orientate către piață, a fost rezolvată.

Nu se cunosc date despre elaborarea documentului PNDR 2014–2020. Lipsa de transparență în elaborarea acestui proiect, consultarea publică aproape inexistentă, lipsa unor discuții cu societatea civilă, mediul științific, economic, administrativ, de specialitate vizavi de prioritizarea măsurilor care fac obiectul noului PNDR 2014–2020 mă determină să cred că nu vor mai fi susținute fermele și/sau gospodăriile mici.

Și totuși, în România, evidența este aceasta: proprietatea este fărâmițată, în special în zona colinară, și trebuie să dăm o șansă la dezvoltare și agriculturii tradiționale practicate în ferme și/sau gospodării mici.