Gheorghe Ciobanu

„Considerații privind noul acord cu FMI”

Mă număr printre cei care au susținut utilitatea primului acord cu Fondul Monetar Internațional. În acest context, aș vrea să fac câteva observații asupra beneficiilor și deficiențelor pe care le-am constatat, acum, că acest împrumut a fost dus la îndeplinire.

Moneda națională, înainte de aprilie 2009, a avut o cădere de aproape 25% în cele șase luni precedente. De bine, de rău, fluctuațiile leului după semnarea acordului cu FMI au fost minimale, moneda națională aflându-se acum cam la același nivel ca în urmă cu doi ani. Și au fost mulți aceia care au anticipat o devalorizare semnificativă a leului, o creștere exponențială a inflației și, de aici, o cădere a statului în incapacitate de plată. Cel puțin din acest punct de vedere, primul acord cu FMI a fost un succes.

România, deși obligată să ia foarte multe măsuri de austeritate, a reușit în această perioadă să-și plătească obligațiile sociale. Cu tăieri sau nu, pensiile și salariile și celelalte ajutoare sociale au fost plătite la timp, fără întârziere. În multe alte țări europene au existat întârzieri semnificative și criza datoriilor suverane ar putea provoca o agravare a acestui fenomen. Deci, și din acest punct de vedere, primul acord cu FMI a avut noimă.

Nu trebuie neglijat nici aspectul psihologic. Simplul fapt că am avut un acord cu Fondul și l-am dus la îndeplinire arată hotărâre, stabilitate economică și politică și oferă mai multă încredere posibililor investitori străini. România a luat un împrumut mare, a trebuit să ia și măsuri foarte nepopulare, dar a dus acest program până la capăt, ceea ce nu se poate spune despre alte țări europene, mult mai bine văzute înaintea crizei economice.

Există și părți negative. Ca liberal, nu pot să nu observ blocajul cvasi-perpetuu de pe piața bancară. Băncile românești cu capital străin, deși au avut suficiente lichidități, nu au repornit creditarea. Sunt absolut convins că dacă în 2010 s-ar fi oferit împrumuturi IMM-urilor și chiar persoanelor fizice, România ar fi înregistrat anul trecut creștere economică. Trag nădejde că, de-acum începând, băncile vor purcede la o creditare accentuată a economiei românești.

Acestea sunt coordonatele majore pozitive și negative ale primului acord cu Fondul Monetar Internațional. Faptul că am dus la capăt un asemenea demers fără a fi nevoiți să apelăm și la ultima tranșă, de un miliard de euro, pusă la dispoziție, arată că Guvernul României a acționat responsabil. Sigur, de acum încolo trebuie să începem să și plătim datoria pe care am făcut-o. Am însă încredere că, odată stabilizată economia, odată limitate cheltuielile bugetare nejustificate, țara noastră va reveni pe creștere economică și plata împrumutului se va face fără alte costuri sociale suplimentare.

În ceea ce privește semnarea unui nou acord cu FMI, dezbaterea poate îmbrăca două aspecte. Pe de o parte, cel enunțat de președintele Traian Băsescu – nevoia de siguranță a României în condițiile crizei datoriilor suverane ale statelor europene și ale iminenței măsurilor de austeritate în țări vecine. Pe de altă parte, capacitatea României de a se folosi de banii acestui acord pentru a cofinanța proiecte europene. Condiționarea accesului României la această linie de credit de folosirea banilor pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură care să genereze creștere economică este absolut esențială.