Viorica Marcu

„Considerente cu privire la despăgubirile pentru pagubele produse de speciile de faună de interes cinegetic”

În aceste zile, la Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților se discută despre modificările Legii nr. 406/2007, Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, modificări care au ca obiect asigurarea unei protecții mai eficiente pentru fauna cinegetică, deci o lege care apără vânatul, care apără animalele sălbatice.

Dar cine apără proprietățile oamenilor, cine apără culturile și animale domestice de distrugerile produse de animalele sălbatice, dar mai ales cine îi despăgubește pe aceștia?

Este normal ca legiuitorul să creeze un echilibru – o lege care să apere vânatul, o bogăție de altfel pentru țara noastră –, dar să apere și fermierii, țăranii, proprietarii de teren cu suprafețe mai mari sau mai mici de distrugerile inevitabile pe care le produc exemplarele din specia de faună sălbatică de interes cinegetic.

În acest sens există un act normativ, HG nr. 1.679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 406/2007, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor.

Din păcate, această HG nr. 1.679/2008 nu se raportează la realitățile României, ba mai mult creează cadrul legislativ ca oamenii, proprietarii de terenuri din aproprierea pădurilor să mai fie păgubiți încă o dată, după ce oricum culturile le-au fost distruse de animalele sălbatice. Spun că mai sunt păgubiți încă o dată pentru că cei care au curajul să sesizeze distrugerea culturilor la primărie, după ce este parcursă procedura stabilită de HG nr. 1.679/2008, ajung tot în instanță (drumuri la instanță, cheltuieli cu avocați etc.) și de regulă pierd, deci mai cheltuiesc niște bani să își caute dreptatea și sunt iar păgubiți, pentru că oricum culturile le-au fost distruse de animalele sălbatice.

Am în imagine o bătrână de 80 de ani, dintr-un sat de pe Valea Zeletinului, în colegiul pe care îl reprezint, care ducea după ea un cauciuc căruia să îi dea foc noaptea ca să alunge mistreții, să nu îi distrugă porumbul, pentru că ea cu această cultură își crește câteva păsări și își asigură traiul zilnic. Îmi spunea că a deprins de mică acest obicei de a alunga sălbăticiunile să nu îi distrugă recoltele, dar în ultimii ani este din ce în ce mai greu, pentru că și peste ea s-au adunat anii, iar animalele sălbatice s-au înmulțit și pe ea nu o apără nimeni, nici măcar primăria. În această primăvară, primarul din această localitate a semănat de trei ori porumb într-o tarla și i-au distrus porcii mistreți cultura, și îmi spunea că va renunța să mai cultive.

Mă gândesc că bătrâna de pe Valea Zeletinului nici nu știa că, de fapt, dând foc la o roată de tractor pe marginea tarlalei, ea își îndeplinea una din obligațiile stabilite de HG nr. 1.796/2008 – amplasarea mijloacelor de îndepărtare a exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic. În această hotărâre de guvern sunt stabilite obligații pentru proprietarii de culturi și în teorie lucrurile stau bine, dar animalele sălbatice nu știu de teorie și, în practică, distrug culturile, lăsând oamenii fără producția din care își asigură existența. Și, în teorie, ar trebui să fie despăgubiți pentru culturile distruse, dar, în practică, nu îi despăgubește nimeni, chiar dacă uneori ajung în instanță și pierd de regulă pe „lipsă de procedură”.