„Consilierii psihologici – o necesitate actuală a sistemului de învățământ”
În școlile românești, cabinetele de asistență psihopedagogică sunt insuficiente sau inexistente, deși elevii simt nevoia acută de asistență specializată. Nici cabinetele private nu se ocupă de soarta minorilor, preferând să lucreze cu adulții. Cazurile de suicid din ultimii ani, din rândul adolescenților, demonstrează că anumite motive, aparent banale pentru unii dintre noi, pot deveni cauze de sinucidere pentru tineri, cu titlu de exemplu: teama de corijențe, o notă proastă, o ceartă cu un profesor sau cu un coleg de clasă sau o decepție sentimentală. Nopțile petrecute în fața calculatorului, oboseala accentuată, violența verbală și fizică față de colegi și profesori, epuizarea din cauza temelor de acasă sau pur și simplu sentimentul de debusolare și negăsirea locului în societate fac ca unul din zece elevi să ajungă în cabinetul psihologului pentru consiliere de specialitate.
În România există, încă din anii ’90, un cadru normativ pentru înființarea în fiecare școală a unui cabinet de asistență psihopedagogică abilitat să ofere consiliere psihologică și orientare profesională pentru elevi, numai că, din păcate, niciun ministru al educației nu a creat un program real de înființare a cabinetelor psihologice în școli. Consilierii școlari au de foarte multe ori un rol important în viața elevilor, în alegerea carierei și în deciziile pe care aceștia le iau. Consilierii sunt pregătiți atât să îi educe pe copii, cât și să-i consilieze și să-i ajute atunci când au nevoie. Ei sunt, de fapt, o punte de legătură atunci când apar probleme între ideile și așteptările părinților sau profesorilor și cele ale elevilor.
În ultima perioadă, necesitatea cabinetelor de asistență psihopedagogică este enormă, elevii trebuie asistați să se adapteze la mediul școlar și social, să depășească tentații ca drogurile, alcoolul, violența sau furtul _._ În școlile din România există în acest moment numai 1.590 de consilieri școlari. Unii sunt psihopedagogi, alții psihologi sau sociologi, în condițiile în care legea prevede ca la 800 de elevi să existe un consilier psihologic.
Consider că statul poate economisi foarte mulți bani în urma înființării acestor cabinete în școli în sensul că, prin orientarea profesională de timpuriu, tinerii își vor cunoaște mai bine interesele și se vor ghida mai ușor pe piața muncii, scăzând numărul șomerilor, vor avea o conduită normală în societate, scăzând numărul faptelor antisociale. Sper ca reprezentanții ministrului de resort să înțeleagă importanța acestui domeniu în sistemul de învățământ românesc și să adopte, prin noua lege a învățământului, cadrul legal și
financiar adecvat înființării cabinetelor psihologice în școli, ca o necesitate urgentă a sistemului educațional.
*
„Integrarea profesională a tinerilor institutionalizați”
Integrarea profesională este foarte importantă pentru tânărul care aspiră la autonomie și independență socială. Din păcate, ei nu au pregătirea necesară pentru a face față cerințelor profesionale actuale – limbi străine, informatică, abilități de comunicare etc. Dificultățile de a găsi și păstra un loc de muncă sunt generate și de faptul că nu au o locuință. În aceste condiții, tânărul se vede aruncat într-un cerc vicios, din care nu poate ieși decât cu sprijinul și implicarea celorlalți. Pendulând între aceste puncte ale dilemei, de cele mai multe ori renunță, abandonându-se hazardului și indiferenței.
După încheierea pregătirii profesionale, integrarea profesională a tinerilor cu familie poate fi facilitată chiar de familia extinsă, de sistemul de relații de rudenie, pe când tinerii orfani sau abandonați ar putea fi sprijiniți prin implicarea agenților economici și prin intervenția comunității – biserică, autorități, organizații, voluntari. O mare parte dintre tinerii din instituțiile de plasament care au împlinit 18 ani, și-au finalizat studiile și ar trebui să se angajeze, refuză sau unii dintre ei nu au contactat niciodată un angajator. Aproape 1.800 de copii aflați în grija statului au împlinit 18 ani sau și-au finalizat studiile în anul școlar anterior, majoritatea ca absolvenți ai învățământului de masă, adică liceu, școli profesionale sau postliceale. Dintre aceștia, 291 nu au contactat sau au refuzat să contacteze vreun angajator sau instituție în vederea angajării. Însă, în jur de 500 și-au găsit anul trecut un loc de muncă, iar alți 500 care au doar studii medii intenționează să le continue.
Conform legislației în vigoare, odată cu terminarea instruirii școlare și profesionale, tinerii ocrotiți în centrele de plasament sunt nevoiți să părăsească instituția și să-și găsească singuri propriul drum în viață. Din păcate, ei nu sunt pregătiți pentru a face acest pas către independență. În contextul actual, din cauza situațiilor socioeconomice ale familiei și a modului de organizare a sistemului de protecție socială, dezideratul integrării este foarte dificil. Din momentul în care a părăsit instituția, tânărul conștientizează dificultățile de integrare în grupuri, organizații sau colectivități formate din persoane cu familie. Inhibiția în fața unor acțiuni sau decizii majore care îi vor influența cursul vieții își află originea în faptul că instituția decidea pentru individ, îi propunea scopuri, iar acesta le executa. În acest context trebuie completat cadrul legislativ specific și identificate soluții prin elaborarea unor programe și strategii de incluziune socială și profesională, care să vină în sprijinul și în susținerea acestor tineri.
*
„Lipsa de personal din instanțele judecătorești”
Reformarea justiției rămâne și în acest an o prioritate. Declarațiile responsabililor din sistem sună, ca de fiecare dată, pompos. Se vorbește despre continuarea reformei, despre combaterea corupției, despre o legislație anticorupție coerentă, despre implementarea urgentă a noilor coduri juridice, despre hotărârea magistraților de a împinge actul de justiție în secolul XXI, dar nu se vorbește nimic despre supraaglomerarea instanțelor de judecată cu zeci de mii de dosare, despre resursa umană insuficientă, care din greu mai
face față, despre blocarea actului de justiție până la urmă. La nivel național, la instanțele de judecată și la parchetele de pe lângă acestea, sunt vacante peste 650 de posturi de judecători și peste 700 de procurori, problematica deficitului de personal fiind de departe o problemă nerezolvată. Dar cum să dezvolți calitatea actului de justiției când Guvernul Boc a blocat, printr-o ordonanță nefericită, întreaga „paletă” de posturi bugetare, neținând cont că, cel puțin la nivelul sistemului judiciar, lucrurile sunt destul de delicate. Judecătorii intră în ședințe, în medie, cu apoximativ 100 de dosare, iar media dosarelor instrumentate de un singur procuror este de aproximativ 150. Situația personalului de specialitate juridică de la nivelul instanțelor este și mai gravă, aici deficitul de personal fiind unul serios, peste 800 de grefieri la nivel național. Din punctul meu de vedere, efectele acestor măsuri negândite și iraționale luate de actuala guvernare se vor regăsi mai târziu sub forma unor condamnări ale României la CEDO, iar factura o va plăti fiecare dintre noi. La acest tablou sumbru ar trebui adăugată și lipsa de logistică elementară de lucru de la nivelul instanțelor de judecată, încăperile mici și insalubre în care își desfășoară activitatea personalul chemat să înfăptuiască actul de justiție.
Personal, consider că trebuie identificate urgent soluțiile de deblocare a situației privind lipsa de resurse umane de la nivelul instanțelor de judecată, prin deblocarea posturilor vacante și organizarea de concursuri pe post. De asemenea, trebuie identificate sursele financiare pentru renovarea anumitor instanțe din țară care stau să cadă sau a celor care sunt sub nivelul minim acceptat privind condițiile de muncă. *
„Scutirea de la plata penalităților pentru întreținere”
Prin prezenta declarație politică doresc să evoc faptul că împreună cu mai mulți colegi parlamentari am inițiat un proiect de act normativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Propunerea legislativă prevede scutirea de la plata penalităților acumulate la întreținere pentru cetățenii care își achită datoriile de bază. Proprietarii care își achită către asociațiile de proprietari cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii vor fi scutiți de la plata penalităților pentru suma cu titlu de restanță. Prin cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari se înțelege datoria cu titlu de bază fără suma rezultată din penalități. Aceste prevederi se aplică și chiriașilor care dețin spațiu locativ în baza unui contract de închiriere cu administrația locală, centrală sau cu orice instituție a statului. Aceste reglementări sunt valabile pentru familiile cu un venit net minim lunar pe membru de familie, respectiv persoană singură, ce nu depășește suma de 600 RON. Sumele cu titlu de penalități datorate către asociațiile de proprietari, anulate conform prezentei legi, vor fi anulate și din obligațiile contractuale, cu titlu de penalități, existente între asociațiile de proprietari și societatea furnizoare de servicii.
În condițiile unei ierni atât de grele, cum a fost în acest început de an, și crizei economice tot mai acute, o asemenea inițiativă este de un real ajutor pentru cei care înregistrează restanțe la plata întreținerii. Reducerea activității economice generează scăderea veniturilor populației, iar devalorizarea
monedei naționale determină creșterea sumelor la facturile de utilități. În aceste condiții, se înregistrează foarte mulți restanțieri la plata întreținerii, care sunt copleșiți nu doar de aceste restanțe, dar mai ales de penalizările ce se acumulează.
Scutirea de la plata acestor penalități este necesară și benefică pentru cei care se află într-o asemenea situație dramatică și s-ar putea totodată evita un posibil blocaj. De aceea, consider că trebuie făcut tot posibilul ca această propunere legislativă să fie dezbătută și votată cu celeritate.
*
„Pledoarie împotriva măsurii de egalizare a vârstei de pensionare”
Actuala formă a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevede atingerea vârstei standard de pensionare de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați în anul 2013. Considerăm că aceste vârste standard de pensionare trebuie păstrate cel puțin până în anul 2050. Ne exprimăm dezacordul față de pericolul egalizării vârstei de pensionare dintre femei și bărbați, întrucât egalitatea nu începe cu finalul, adică cu egalizarea vârstei de pensionare. Mai întâi trebuie să avem drepturi egale din toate celelalte puncte de vedere și abia apoi, în timp, să ajungem să avem o vârstă egală pentru pensionare.
În favoarea ideii privind neegalizarea vârstei de pensionare vă prezint câteva argumente: a) femeia, în continuare, este singura care se ocupă de gospodărie, educația copiilor și îngrijirea bătrânilor, conform statisticilor, doar în 5 la sută din familiile din România există un parteneriat soț-soție în ceea ce privește gestionarea activităților din gospodărie; b) discrepanța dintre condițiile de muncă de acasă din România și cele din statele occidentale, și, mai mult, diferența majoră dintre mediul rural și cel urban (lipsa apei curente și a canalizării din satele și comunele noastre); c) absența alternativelor pentru creșterea copiilor (creșe, grădinițe, bone scumpe și nepregătite). De asemenea, prelungirea vârstei de pensionare ar duce la diminuarea numărului bunicilor implicați în susținerea familiilor, absența alternativelor pentru îngrijirea bătrânilor; numărul femeilor care suferă de boli cronice din România este de trei ori mai mare decât cel al bărbaților.
Consider că prelungirea vârstei de pensionare, așa cum Executivul o prezintă în proiectul prinvind Legea pensiilor, ar avea drept consecință imediată creșterea numărului pensionărilor pe caz de boală, absența locurilor de muncă și riscul creșterii șomajului, iar consecința egalizării vârstelor de pensionare între femei și bărbați s-ar transpune în riscul ca de la 60 de ani femeile să rămână și fără loc de muncă, și fără pensie, efectul imediat fiind acordarea de ajutoare sociale suplimentare de către stat și în niciun caz reformarea sistemului public de pensii.
Fără a ne opune dorinței femeilor care doresc și pot să-și continue activitatea și după 60 de ani, considerăm că egalizarea vârstei de pensionare în toate domeniile de activitate în România este imposibilă. Nici măcar în Austria nu s-a luat această măsură, ba, dimpotrivă, această țară a prelungit termenul egalizării vârstei de pensionare din 2025 în 2030, iar speranța de viață a româncelor este cu cel puțin
zece ani mai mică decât a femeilor din majoritatea statelor Uniunii Europene.
*
„Modernizarea României prin reformarea mentalităților” La trei ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, putem afirma cu tărie că țara noastră are nevoie cel mai mult de un proiect de dezvoltare pe termen lung. Atenuarea decalajelor de dezvoltare și investiția pentru revitalizarea satului românesc, ameliorarea polarizării sociale și securitatea socială pentru categoriile cu venituri reduse, investiția în elita de mâine trebuie să constituie obiective prioritare în agenda politică. România nu poate evolua ca stat european cât timp există aceste probleme acute.
Decalajele de dezvoltare dintre mediul rural și mediul urban sunt mai profunde, deci mai vizibile ca niciodată, tocmai pe fondul polarizării sociale accentuate. Atât timp cât vor exista diferențe între educația de la oraș și educația de la sat, atât timp cât mediul rural va fi marcat de servicii de sănătate mai slabe, România nu are șanse de evoluție.
România continuă să fie țara în care există o pătură subțire de îmbogățiți și o masă largă de săraci. Pensionarii, agricultorii, muncitorii din fosta industrie de stat au devenit categoriile care au decontat cel mai mult costul politicilor economice de dreapta și lipsa de programe sociale. Presiunea creșterii prețurilor la alimente, inflația galopantă, costul energiei, costul medicamentelor, toate se răsfrâng mai ales asupra categoriilor sărace. Este nevoie de proiecte care să ofere o viziune de abordare a acțiunilor de securitate socială pentru persoanele cele mai afectate din punct de vedere material, proiecte bazate pe două direcții: securizarea veniturilor vulnerabile și identificarea pârghiilor bugetare prin care măsurile sociale să devină realizabile.
O prioritate trebuie să fie realizarea unei politici coerente în domeniul energiei. Susținem modificarea coșului de energie electrică, astfel încât populația să beneficieze de producția de energie ieftină a României în procent de 100%, și nu doar de 16% cât beneficiază în prezent. Această modificare va duce la reducerea prețului cu 33% față de valoarea actuală. De asemenea, este necesară constituirea unui fond social pentru finanțarea programului de reabilitare termică a blocurilor.
Dincolo de coordonatele sociale pentru acest proiect de dezvoltare, România are nevoie de o viziune clară privind sprijinul pentru tineri. Investiția în inteligență este modalitatea prin care România își valorifică resursa umană, cea mai importantă componentă a dezvoltării economice. Cea mai importantă pierdere din acești 18 ani este pierderea oamenilor talentați, a profesioniștilor, a tinerilor bine pregătiți. Susținerea tinerilor cu performanțe la învățătură trebuie să fie un demers consecvent al statului, care să urmărească, să susțină, să recompenseze performanța și talentul din școala generală până la admiterea în facultate.
Un astfel de plan vizează o succesiune de pași, care să răspundă nevoilor acestor tineri, începând cu baza de materiale didactice, continuând cu programe de pregătire gratuită, prin care să fie stimulată performanța în țară și apoi în străinătate, și finalizând cu un tratament preferențial la momentul angajării. De asemenea, statul trebuie să fie un actor activ pe piața muncii pentru recrutarea acestor tineri, un jucător atent și proactiv la ofertele pe care le face mediul privat. Reforma statului înseamnă și atragerea a cât mai
multor tineri pregătiți în instituțiile statului, unde recompensarea activității lor să se facă diferențiat, pe măsura pregătirii și a rezultatelor lor.
Acestea ar fi coordonatele pe care se articulează proiectul de modernizare a României. Integrarea trebuie transpusă de pe hârtie în viața de zi cu zi a fiecărui român. Aceasta este prima condiție pentru a deveni, în mod real, cetățeni europeni.
*
„Regimul juridic al patrimoniului sindical din România” România este ultima țară din Uniunea Europeană care nu a reglementat domeniul regimului juridic al patrimoniului sindical, neîndeplinindu-și până acum o obligație fundamentală, cu implicații majore pentru mișcarea sindicală. În acest sens, împreună cu alți colegi parlamentari, am elaborat o inițiativă legislativă care are ca obiect de reglementare regimul juridic al patrimoniului sindical. În urma dizolvării sindicatelor din perioada comunistă, nu a existat o soluție juridică de preluare a bunurilor imobile de la vechile structuri sindicale la cele constituite după reinstaurarea regimului democratic. Având o situație juridică incertă, acest patrimoniu imobiliar a fost expus, pe de o parte, încercărilor de preluare abuzivă și, pe de altă parte, unei degradări accelerate din cauza inexistenței unui sistem coerent de finanțare și întreținere.
Beneficiind de patrimoniul care le aparține de drept, sindicatele vor avea asigurată independența față de factorii politici sau economici și vor putea garanta respectarea drepturilor legitime ale forței de muncă din România. Această nouă dimensiune a sindicatelor va genera puternice efecte pozitive atât asupra eficienței economiei naționale, cât și asupra echilibrului social.
Propunerea legislativă a fost elaborată în urma unui proces consultativ complex, desfășurat împreună cu toate confederațiile sindicale din România, și aplică prevederile privind necesitatea elaborării unei legi speciale referitoare la patrimoniul sindical, conținute de articolul 8 alineatul (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Restituirea bunurilor către Uniunea Națională pentru Preluarea Patrimoniului Sindical, persoană juridică ce urmează a fi constituită prin asocierea confederațiilor sindicale reprezentative, se va face în natură, iar în cazurile în care acest lucru nu este posibil vor fi stabilite măsuri reparatorii care se vor acorda în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății justiției.
În scopul aplicării dispozițiilor prezentei propuneri legislative, se va constitui în subordinea Guvernului Comisia pentru stabilirea regimului juridic al imobilelor care au aparținut patrimoniului sindical, care va fi formată din președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sau un reprezentant desemnat de acesta, precum și din câte un reprezentant al Ministerului Justiției, al Ministerului Economiei, al Ministerului Finanțelor Publice, al Secretariatului General al Guvernului, al Ministerului Internelor și Reformei Administrative și al fiecărei confederații sindicale reprezentative.
În consecință, cred că grupurile parlamentare din Camera Deputaților ar trebui să adopte această inițiativă legislativă, care recunoaște mișcarea sindicală din România, drepturile
legitime asupra unui patrimoniu de care a fost privată în mod abuziv.
*
## „Agricultura a pierdut pariul!”
Aduc în discuție, încă o dată, problema agriculturii românesti care, la ora actuală, are multe necunoscute, iar țăranul român trăiește în confuzie și incertitudine.
Județul Galați deține capul de listă din punct de vedere al producției agricole și zootehnice. Zootehnia e cel dintâi teren de încercare. Aici, cu deosebire, e nevoie de transformări radicale. Gospodăria țărănească va continua să aibă un rol important în aprovizionarea pieței alimentare cu lapte, brânzeturi, ouă și chiar carne. Numai că tot mai mult vor avea căutare numai produsele în realizarea cărora vor fi respectate rețete ecologice. La fel stau lucrurile și în cultivarea pământului. Este cert că țăranii cu spirit gospodăresc s-ar putea îmbogăți practicând o agricultură în stil tradițional, cu îngrășăminte naturale, dar punând la lucru și știința modernă. Produsele obținute ar putea să fie vândute pe bani grei în toata lumea, din Europa până în America. Statul ar trebui să-i ajute, nu cum a făcut-o până acum, prin structuri birocratice și hipercentralizate, ci prin legi bune și structuri de piață, care să-i stimuleze pe țărani și să le îndrepte atenția către preocupări de acest fel.
Există la noi chiar o experiență notabilă, din perioada interbelică, numeroși țărani fiind antrenați atunci în cultivarea unui tutun de o calitate specială. Când stimulentele și preocuparea au dispărut, imediat după război, s-a năruit și cultura acestui tip de tutun. Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, la noi, desigur, căci în vremurile noastre, în țările dezvoltate, prin libera inițiativă, dar și prin intervenții de stat, dinamizarea pieței este determinată de organizarea unor companii suple și eficiente, cu scopul comercializării produselor agricole. Toate urmăresc să obțină profit din tranzacții, având ca obiect munca fermierilor. O întreagă rețea de servicii agricole îl susțin însă pe fermier, de la arat, semănat și recoltat până la vânzarea produselor, îngrijindu-se să-i revină un câștig optim, pentru că, dacă fermierul dă faliment, întreaga rețea dă faliment. Când profitul nu e îndestulător intervin subvențiile.
La noi însă se bâjbâie. În locul fermierului se află țăranul român, despărțit de piață fie de intermediari, fie de stat. A primit pământ, dar sprijinul pe care-l primește ca să producă e palid. Nu se bucură nici de infrastructură, nici de prețuri stimulative de achiziție, nici de rețele de servicii, nici de subvenții și nici de credite. Iar intermediarii din piețele orășenești, hărțuiți acum de autorități, nu sunt decât niște bieți amatori, ce nu înțeleg bine nici măcar dependența lor fundamentală de munca țăranului și de profitul lui.
Fără o reformă radicală, făcută cu fața la viitor, agricultura noastră nu poate supraviețui. O reformă a structurilor de producție, a relațiilor producție-consum, a mentalităților ar fi singura șansă ca agricultura noastră să reziste în fața concurenței din Uniunea Europeană.
*
## „Porumbul modificat genetic”
Mă văd nevoit să revin cu o nouă declarație politică pe această temă întrucât, recent, Agent Green a făcut public un nou studiu realizat de universitățile din Rouen și Caen, care arată ceea ce eu am spus de ani de zile, că porumbul modificat genetic MON810, cultivat și în România, prezintă
semne de toxicitate pentru organele interne, rinichi și ficat, precum și alte efecte asupra inimii, glandelor suprarenale și splinei pe animalele testate.
În calitate de parlamentar, am inițiat mai multe întrebări și interpelări ministerelor de resort pentru a-mi comunica parametrii reali ai acestor culturi modificate genetic și impactul lor asupra sănătății populației. România se numără printre ultimele state membre ale Uniunii Europene care încă permit cultivarea MON810. Bulgaria a anunțat săptămâna trecută introducerea unui moratoriu de 5 ani la cultivarea de organisme modificate genetic. Șase state membre au interzis acest porumb, iar alte 15 state nu îl cultivă deloc.
Suprafața cultivată în țara noastră cu acest porumb în ultimii trei ani însumează 10.572 hectare, dar locațiile culturilor sunt secretizate de către autoritățile de resort. Se estimează că producția totală de MON810 obținută în ultimii 3 ani este de 44.000 tone, dar nu se știe la ce a fost folosită aceasta pentru că aceste informații sunt, de asemenea, secrete. Problema devine gravă dacă ne gândim că există magazine de produse naturiste care comercializează aceste produse în lipsa unui laborator certificat pentru analize.
Așa-zisa valoare nutrițională îmbunătățită a organismelor modificate genetic nu este decât o poveste frumoasă, menită să ademenească credulii. Nu ne putem imagina cât de nelimitate pot fi efectele secundare și accidentele în cazul tuturor acestor tehnologii care se joacă cu ordinea și echilibrul atât de fragil ale celulelor vieții. Ministerului Agriculturii și Ministerului Sănătății le revine o mare responsabilitate în domeniu, întrucât sunt cele care autorizează și avizează cultivarea și punerea pe piață a acestor plante modificate genetic. În acest sens consider că este obligatoriu ca reprezentanții celor două ministere să dea dovadă de responsabilitate și respect față de consumatori, prin informarea acestora privind riscurile la care se expun dacă consumă astfel de produse.
*
„Șansele de angajare ale tinerilor absolvenți în situația economică actuală”
Numărul foarte mare de disponibilizări cauzat de situația economică actuală a determinat și o scădere dramatică a ofertei pieței de muncă. Una dintre cele mai afectate categorii o reprezintă tinerii absolvenți, ieșiți de pe băncile facultății doar cu o pregătire teoretică și fără experiență profesională. Astfel, criza economică a determinat, din punct de vedere al angajatorului, o schimbare a criteriilor de selectare a candidaților. Cerințele angajatorilor privind candidații cu specializări în mai multe domenii, cu experiență profesională bogată și dispuși să muncească în această perioadă pe salarii net inferioare pregătirii lor, duc la imposibilitatea absolvenților de a-și găsi un loc de muncă. De asemenea, acest lucru determină și un efort bugetar din partea statului, având în vedere că acești tineri vor crește rândurile șomerilor.
În aceste condiții, consider că o soluție pentru acești tineri ar putea fi o implicare reală a Guvernului, concretizată în elaborarea unor politici pentru stimularea angajatorilor de a coopta tineri absolvenți. Desigur că facilitățile fiscale pe anumite perioade de timp determinate pe care statul le oferă de obicei angajatorilor la recrutarea tinerilor absolvenți ar trebui să aibă implicații mult mai puternice, care să determine
și menținerea locurilor de muncă ale acestora și după terminarea perioadelor respective.
Astfel, este important ca, în situația actuală, absolvenții să nu se simtă abandonați de autorități și să se identifice politicile necesare pentru a susține acești tineri, aflați la începutul carierei lor profesionale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.