Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2014
Declarații politice · respins
Radu Bogdan Țîmpău
Discurs
Constat cu îngrijorare că în ultimele zile în România a luat amploare un fenomen periculos, manifestat prin acțiuni de stradă ale partidului Jobbik, partid extremist maghiar.
Astfel de atitudini anacronice, care vin în contradicție cu valorile și principiile Uniunii Europene, principii și valori îmbrățișate de o majoritate covârșitoare a cetățenilor României, nu pot fi acceptate, tolerate și încurajate, trebuind a fi sancționate rapid, pentru a nu exista riscul apariției unui factor destabilizator pentru societate.
Aceste principii și valori comune împărtășite de întreaga comunitate europeană, care acum sunt atacate prin astfel de manifestări, sunt consacrate foarte clar la nivel juridic, fiind prevăzute în tratatele Uniunii Europene, cu rol primordial în sistemul legislativ al statelor membre, iar garantarea și respectarea lor reprezentând o obligație asumată de către fiecare dintre acestea.
În tot acest context public delicat, completat de perioadele electorale imediat următoare, recrudescența unor astfel de manifestări inflamatoare este un afront la adresa tuturor cetățenilor europeni care și-au apropiat și împărtășesc aceste valori comune care stau la baza construcției și consolidării proiectului european.
Reprezentanții întregii clase politice au o responsabilitate în a proteja societatea de astfel de derapaje cu scop propagandistic și electoral, responsabilitate care nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ. De aceea, mă aștept la o delimitare mai fermă în declarațiile liderilor maghiari din România și la desprinderea lor de mesaje strict formale în acest context.
Doresc să le reamintesc liderilor politici ai cetățenilor români de etnie maghiară că vorbesc în numele și slujesc interesele unei populații care, în integralitatea ei, susține același set de valori europene.
Fac apel la instituțiile statului care au în atribuții păstrarea libertăților și valorilor atât de greu obținute să aibă o reacție concretă, promptă și fermă.
Îmi exprim încrederea că, indiferent cât de grea ar fi perioada pe care o traversăm, dificultățile materiale nu ne vor putea îndepărta de spiritul și esența proiectului european, că nu vom lăsa frustrări născute dintr-o retorică naționalistă, populistă, izolaționistă, profund antieuropeană, care apelează la cele mai condamnabile impulsuri ale firii umane, să ne facă să uităm speranțele, idealurile și visurile ce au stat la baza creării unei Europe unite.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.