Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 septembrie 2009
other · Trimis la votul final
Adrian Mocanu
Discurs
„Construcția de parteneriate public–private”
Trecem printr-o perioadă de profundă criză economică, indusă de criza economică mondială și amplificată de criza de sistem internă.
Lupta politică internă se amplifică pe măsură ce ne apropiem de data alegerilor prezidențiale, promovând violența verbală și chiar fizică.
Mass-media relatează, analizează și amplifică aceste tensiuni politice interne, creând cetățeanului obișnuit impresia că singura noastră preocupare este lupta politică pentru obținerea unor funcții politice în stat.
Pentru că nu doresc să fac parte din tabloul pe care alegătorii noștri sunt obligați să-l privească în fiecare zi, vreau să vă aduc la cunoștință că sunt și domenii în care se întâmplă lucruri importante care interesează comunitățile noastre din colegiile din care venim. În acest sens, menționez că în perioada 15 septembrie –15 octombrie anul curent, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a lansat prima sesiune de cereri de proiecte pentru acordarea fondurilor nerambursabile destinate dezvoltării rurale în cadrul Axei 4 (LEADER) din Programul Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 431 – Funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală, submăsura 431.10 – Construcție parteneriate public-private – Faza III. Suma alocată acestei sesiuni este de 9.803.744 euro, iar suma maximă nerambursabilă pentru finanțarea unui proiect este de 49.000 euro.
Conceptul LEADER este un nou mod de gândire și de acțiune cu privire la dezvoltarea comunității rurale, în care actorii locali sunt implicați în luarea deciziilor referitoare la identificarea nevoilor, a resurselor locale și stabilirea priorităților cu scopul de a crește competitivitatea, de a crea noi locuri de muncă și de a crește nivelul de trai al membrilor comunității respective.
Programul LEADER poate juca un rol important în stimularea unei abordări noi și inovatoare privind dezvoltarea zonelor rurale. Inovația trebuie înțeleasă în sens larg: introducerea unui produs nou, a unui proces nou, a unei noi organizări, a unei noi piețe, noi soluții la problemele rurale persistente.
Consider că, în această perioadă, una din preocupările noastre în teritoriu trebuie să fie și aceea de a contribui la constituirea acestor parteneriate public–private, cunoscute sub denumirea de Grup de Acțiune Locală (GAL).
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.