Liviu Bogdan Ciucă

„Construcția europeană, în impas?”

Astăzi, mai mult ca niciodată, într-o lume globalizată, în evoluție constantă, Europa trebuie să facă față unor noi provocări. Europa secolului al XXI-lea se confruntă cu o serie de provocări: mondializarea economiei, evoluția demografică, schimbările climatice, aprovizionarea cu energie sau noile amenințări la adresa securității.

Statele membre nu mai sunt în măsură să facă față singure tuturor acestor probleme fără frontiere. Pentru a găsi soluții și a răspunde preocupărilor cetățenilor, este necesar un efort colectiv la nivel european. Europa trebuie să se modernizeze, să dispună de instrumente eficiente și coerente, adaptate nu numai la funcționarea unei Uniuni, ci și la transformările rapide prin care trece lumea de astăzi. Prin urmare, regulile conviețuirii, înscrise în tratate, trebuie revizuite.

Acesta este însuși obiectivul tratatului semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007. Ținând cont de evoluțiile politice, economice și sociale și dorind, în același timp, să răspundă aspirațiilor europenilor, șefii de stat și de guvern au decis asupra unor noi reguli referitoare la amploarea și modalitățile acțiunii viitoare a Uniunii. Astfel, Tratatul de la Lisabona va permite adaptarea instituțiilor europene și a metodelor lor de lucru, precum și consolidarea legitimității democratice a Uniunii și a valorilor sale fundamentale. Obiectivul pe care și l-au stabilit statele membre este ca Tratatul să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009, cu numai câteva luni înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, dar ce s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni în Irlanda, singura țară care a apelat la voința poporului, a aruncat Uniunea într-un impas asemănător celui din 2005, când Franța și Olanda s-au opus Constituției europene. Irlanda a fost singurul stat comunitar care a supus Tratatul de la Lisabona unui referendum, și asta pentru că o impunea Constituția republicii. Celelalte guverne europene au optat pentru ratificarea Tratatului în parlamentele naționale și au evitat consultarea electoratului, de teamă că rezultatul va fi negativ.

Ca membru al Uniunii Europene, îmi manifest îngrijorarea față de impasul în care se află însuși procesul de consolidare și dezvoltare europeană. După ani de negocieri, acest document nu a reușit să unească marea familie europeană, acesta fiind scopul fundamental al Tratatului, ci să o dezbine și să izoleze un membru, care acum are nevoie de sprijin, aflându-se într-o situație neclară față de UE. La o confruntare cu poporul, s-a evidențiat neîncrederea și reticența față de UE ca instituție și ca laborator de soluții pentru problemele cetățenilor.

Nesemnarea tratatului de către toți membrii face mai dificilă activitatea și demersurile blocului comunitar în calea sa spre expansiune.

Tratatul a speriat irlandezii, deoarece aceștia nu au cunoscut întocmai conținutul și beneficiile aduse de noul proiect, care nu atacă sub nicio formă suveranitatea vreunui stat. O politică externă îmbunătățită, o putere întărită a parlamentelor naționale și un președinte stabil sunt punctele de plecare ale actului de reformă pentru o bună funcționare a construcției europene. Cert este că istoria îl face pe cetățeanul european să aibă în sânge teama care îl duce la cumpătare, reținere și neîncredere în principiile democratice ale unei alianțe contemporane, care acum are nevoie de soluții rapide pentru redresarea imaginii pe care cu greu a reușit să o construiască.