Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 iunie 2014
Declarații politice · respins
Tudor Ciuhodaru
Discurs
„Consumul excesiv de alcool are nevoie de o lege” O adolescentă de 15 ani din Bogdana, elevă în clasa a X-a la Liceul Tehnologic „Petru Rareș”, a fost luată cu salvarea de la școală după ce s-a prăbușit la cursuri după ce a consumat mai multe pahare de alcool. O colegă ce asista la incident a avut și ea o stare lipotimică, iar ambele au necesitat îngrijiri de urgență la Spitalul „Elena Beldiman”.
Nu e un caz singular și nu e singurul oraș în care se întâmplă astfel de lucruri. În loc să fie la ore, o altă adolescentă de 15 ani din Târgoviște a fost găsită pe o bancă în parc în comă alcoolică, după ce a băut cu mai mulți colegi.
Se pare că recordul îl deține o elevă de 14 ani din Vaslui, care, după ce a băut țuică acasă cu o colegă, s-a oprit și la un pub pentru a mai bea un păhărel. Beția s-a terminat la spital, dar nu înainte de a-i agresa pe medicul și asistenta de pe salvare.
Se poate bea singur sau în grup, așa că trei adolescenți, doi băieți și o fată, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, au ajuns la Spitalul de Copii din Timișoara, în comă alcoolică, după ce s-au îmbătat cu țuică și bere în camera de cămin.
Se poate bea chiar și de la vârsta de 5 ani. Un copil din Apahida a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Cluj-Napoca în comă alcoolică după ce a băut cu frații lui mai mari.
La doar 6 ani, Loredana Diana Vieru din Sinești a fost găsită în curte inconștientă și mirosind puternic a alcool, fiind transportată cu salvarea la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași. Alcoolemia de 2,5 g% s-a datorat consumului de țuică oferită cu lingurița de vecinul de peste drum.
În Vaslui, o fetiță de 8 ani din Osești a băut rachiu dintr-o sticlă lăsată pe masă, în timp ce un băiat în vârstă de 14 ani, din Zapodeni, a băut cu mai mulți adulți, după ce au ajutat la munca unei gospodării, și au ajuns să fie transportați cu salvarea la Spitalul de Urgență din Vaslui.
La Oțetoaia, un băiat în vârstă de 12 ani a băut vin în cimitir până a fost transportat cu salvarea la spitalul din Huși. Tot în Huși o pacientă de 14 ani a ajuns în comă alcoolică la spital cu alcoolemie de 2,19 g% în urma unui pariu de „rezistență” la alcool făcut cu doi prieteni.
Se poate intra în comă chiar în timpul orelor de curs, precum un pacient de 16 ani, elev la Liceul „Anghel Rugină” din Vaslui, ce a fost transportat cu salvarea la spital chiar în a doua oră de curs.
Recordul de alcoolemie îi aparține unui pacient de 15 ani, cu alcoolemie de 5,01%, adus la Spitalul „Sfânta Maria” în comă de o bunică îngrijorată de starea de rău instalată după consumul de țuică cu prietenii.
Recordul de vârstă, de doi ani, este al unui copil din Mircești, lăsat nesupravegheat într-o casă neîncălzită, transportat cu salvarea la Spitalul de Urgență din Vaslui.
Mai credeți că nu e nevoie de legea mea privind educația pentru sănătate?