Eugen Tomac

„Contribuțiile sociale au fost oprite din salariile brute ale profesorilor, însă nu au fost virate la casa de asigurări de sănătate, la fondul de pensii sau de șomaj”

Pentru că sistemul educațional ar trebui să reprezinte o prioritate pentru România, dar nu este, așa cum se întâmplă și cu domeniul sănătății, o nouă problemă se alătură celor deja existente și suficient de grave. A izbucnit în aceste zile o nouă criză extrem de serioasă, un nou semnal de alarmă cu privire la direcția extrem de greșită în care merg lucrurile.

În urma adoptării Ordonanței de urgență nr. 90/2017 din 6 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, au fost aduse modificări în ceea ce privește finanțarea școlilor. Înaintea acestei OUG, salariile erau plătite de către primării, în sumele cerute de către directorii de școli. În urma adoptării OUG nr. 90/2017, finanțarea salariilor personalului din școli vine direct de la Ministerul Educației.

În acest context și în urma modificărilor recente vizând creșterea salariilor și deopotrivă transferul contribuțiilor, finanțarea nu mai este suficientă pentru a menține același număr de dascăli. Există în prezent numeroase școli care nu au plătit asigurările sociale care au fost reținute de la profesori. Cu alte cuvinte, contribuțiile sociale au fost oprite din salariile brute ale profesorilor, însă nu au fost virate la casa de asigurări de sănătate, la fondul de pensii sau de șomaj. În luna martie, contribuțiile au fost achitate în proporție de 70%, în timp ce luna aprilie scoate la iveală o situație încă și mai gravă, în care nici măcar 50% din acestea nu au fost plătite.

Situația de față anunță o criză fără precedent. În condițiile în care există tot mai multe voci care acuză nereguli în acest sens, se impune o reacție fără nicio întârziere de la nivelul Ministerului Educației, care să clarifice aceste informații apărute în spațiul public. În plus, ministrul educației trebuie să prezinte urgent soluțiile propuse, în vederea rectificării imediate a situației dramatice cu care sistemul de educație se confruntă.

Este absolut revoltător cum subiecte atât de grave sunt ignorate și cum domeniul educației pare să reprezinte un câmp opțional, care se regăsește oriunde, numai nu în fruntea agendei de priorități stabilite. Gravitatea situației impune, fără nicio întârziere în plus, o strategie extrem de bine pusă la punct, care să asigure gestionarea în mod corect și rezolvarea acestei crize.

Altele sunt subiectele arzătoare în România, în funcție de interesele pe care le au diverși. Între timp, România se scufundă! Ne trezim și noi, măcar în al treisprezecelea ceas?