Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Raluca Turcan
Discurs
„Copiii din mediul rural merită o șansă la educație și o viață mai bună!”
Domnule Dragnea, românii înțeleg că reușita țării vine din educație de calitate. În acest moment, copiii din mediul rural nu mai au aproape nicio șansă. Cei mai mulți nu merg la școală, mulți abandonează, nu stăpânesc o meserie, sunt condamnați la sărăcie.
Știți oare câți copii din mediul rural ajung să facă o facultate? Procentul este mult sub 5%, aceasta în condițiile în care în România sunt de trei ori mai multe școli în mediul rural și în cel semiurban decât în cel urban. Majoritatea acestor copii merg la școli neîncălzite iarna, fără apă curentă sau cu săli înghesuite și, de multe ori, insalubre. Ce șanse au acești copii să învețe o meserie sau să intre la un liceu sau la o facultate? Acestor copii li se ia șansa la o viață mai bună înainte de a intra în ea. Este corect acest lucru?
Acești copii trebuie salvați cât mai repede cu putință, iar soluția este investirea în resursa umană din școli și în infrastructură. Noi suntem în situația în care nici nu putem vorbi de cuplarea școlii cu piața muncii până când nu vom oferi condiții de bază în școli: căldură, apă curentă, profesori bine pregătiți. Pentru acestea, avem nevoie de finanțarea corectă a educației, predictibilitate legislativă și exigență în formarea tinerilor pentru viață și piața muncii!
Pentru dumneavoastră, domnule Dragnea, asta nu contează! Pentru partidul prin care cotropiți țara e mai important să puneți mâna pe o piață de 4 miliarde de euro, prin modificarea legii și subordonarea directă, în buzunarul propriu al ANCOM. Ați pus oameni de partid la Curtea de Conturi, care să-i preseze pe primari, să-i amenințe, să-i blocheze. E rușinos și sfidător! Acestea sunt adevăratele urgențe ale PSD – satisfacerea clientelei de partid și subjugarea justiției. În campanie v-ați asumat obiective frumoase, dar după 10 luni de guvernare v-ați dat arama pe față!
PNL vă solicită demisia din fruntea Camerei Deputaților!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.