Liviu Bogdan Ciucă

„Copiii nimănui”

Mii de părinți din mediul rural sunt nevoiți să-și lase copiii în grija soțului/soției sau chiar a rudelor pentru a-și găsi un rost în străinătate. De cele mai multe ori, bunăstarea familiei ajunge astfel să fie plătită cu absența cel puțin a unui părinte din viața copiilor, cei mai mulți dintre ei de vârstă școlară. Fenomenul a ajuns să capete amploare în numeroase localități din județul Galați și din toată țara, care nu dispun de alte oportunități profesionale care să le asigure un trai decent tinerelor familii. Lipsa banilor și a unui sistem social mai bun îi determină pe cei mai mulți români să-și caute norocul pe alte meleaguri, unde să-și aducă, în cele din urmă, și familia.

Conform ultimului studiu al Fundației „Soros”, situația în ceea ce privește copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate este negativă. Astfel, conform studiului, cei mai nefericiți copii sunt cei cu ambii părinți plecați în străinătate. Copiii cu părinți foști emigranți, pe de altă parte, sunt cei mai fericiți, declară că se distrează foarte bine cu prietenii și cu familia și râd cu poftă. Familia reprezintă principala sursă de sprijin pentru copii atunci când se confruntă cu o problemă, mai ales dacă aceasta este legată de școală. O pondere semnificativă dintre copiii care au părinți imigranți declară însă că nu apelează la nimeni când vine vorba de vreo problemă legată de școală. Mai mult, statisticile arată că, în unele cazuri, plecarea unuia dintre părinți determină deteriorarea relației copilului cu părintele rămas acasă, fie că este vorba despre mamă sau despre tată.

Deocamdată, nu se poate vorbi despre un număr alarmant de copii care au probleme la școală, dar statisticile arată că sunt destul de multe cazurile în care aceștia au rezultate mai proaste la școală, mai multe absențe, nota scăzută la purtare sau pur și simplu nu se duc cu plăcere la școală.

La nivel național, peste 18.000 de copii au rămas fără ambii părinți, care au plecat să muncească în străinătate, după cum au precizat reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului. Cei mici au fost lăsați în grija rudelor sau a statului și sunt monitorizați de autorități, deoarece sunt vulnerabili la tentațiile străzii, pot să abandoneze școala, să aibă deviații comportamentale, să fie atrași către fapte penale sau, cel mai grav, să-și pună capăt zilelor, nemaisuportând lipsa părinților.

Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului este preocupată să își perie imaginea. Singura grijă a autorității a fost să dea asigurări că nu sunt decât 80.000 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, nicidecum 170.000, doar în rândul elevilor de gimnaziu. După statistici, ar trebui să se întrevadă soluțiile. Nicio autoritate plătită din banul public nu pare însă să se sinchisească. Protecția Copilului rămâne o instituție de carton, simplă spectatoare a unui spectacol din ce în ce mai sumbru.