Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
Corect, domnule deputat. Poate că dumneavoastră aveți dreptate, dar dumneavoastră mi-ați dat argumentul. Poate Cati Andronescu a greșit, dar de ce atunci când era Cati Andronescu s-a putut discuta despre orele de sport și acum, că este Funeriu, nu se poate discuta despre orele de sport. De ce? Dumneavoastră vorbiți despre politică, că legea învățământului nu e acoperită de politică. În momentul când această lege, domnule deputat, stabilește unui cetățean dacă are dreptul sau nu să facă politică în momentul în care este profesor, director sau orice altă funcție, atunci, da, putem să discutăm de o lege politică.
În condițiile în care discutăm... – și vă rog să mă credeți că tot ce am spus, am spus cu bună-credință și nicio secundă gândindu-mă la altceva. O cunosc pe Doina Melinte și cunosc cum a fost sportul și cum este sportul în ziua de astăzi și mă doare sufletul în momentul în care văd că la marile competiții vin delegații numeroase, iar noi ne ducem cu doi-trei și ne bucurăm că venim pe locul nu știu care.
Domnule deputat, poate că nu-și avea subiectul acolo unde spuneți dumneavoastră, dar într-o lege, acolo unde s-a cuprins ce vrei și ce nu vrei și câte pagini să fie și cum trebuie să fie ghiozdanul și toate altele, nu putem stabili ca prioritate sportul? În condițiile în care, în acest moment, se spune că nu trebuie să ne mai bucurăm de olimpici, că trebuie să ne uităm la cei care au picat la bac, că nu trebuie să mai... întreb încă o dată: pentru ce facem sălile de sport? Pentru ce facem terenurile de fotbal în pantă? Pentru ce facem bazinele?
Am luat-o acum pe Camelia Potec, iarăși un sportiv de marcă al României, un sportiv care a urcat pe cele mai înalte trepte și care a adus României mai multă imagine decât o aducem noi toți la un loc, dacă este să recunoaștem. În acest moment, o luăm pe ea să ne reprezinte, să fie brand, dar noi lui Potec sau lui Melinte îi creăm posibilitatea să facă selecție la copilași în sălile de sport și în bazinele respective? Nu. Pentru că venim să spunem aici, în momentul în care ridicăm o problemă pe care o spunem cu crezământ, că facem politică. Unde vreți s-o discutăm? Pe stradă?
Spun încă o dată, domnule deputat, cu toată credința am spus că doresc să putem să facem selecția copiilor încă de la grădiniță pentru gimnastică, că uitați-vă unde suntem, începând cu clasa I, a II-a pentru atletism, începând cu clasa a V-a, a VI-a pentru baschet, volei, handbal și alte sporturi. Am fost pe primul loc în lume la handbal. Antrenorii noștri, sportivii noștri au plecat în alte țări, iar acum ai noștri i-au învățat pe ei și noi suntem unde suntem.
Am spus-o cu crezământ, domnule deputat, și nicidecum încercând să fac politică.
Îmi mențin punctul de vedere, domnule președinte, de a fi retrimisă la comisie. Poate că se găsește o portiță.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .