Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2013
Declarații politice · respins
Laurențiu Nistor
Discurs
## „Corect o fi?”
A trecut și această rectificare de buget. Așa cum era de așteptat, a fost tot una negativă, pentru că iarăși „băieții deștepți” au fost mai deștepți decât administrația de stat, reușind să nu își achite obligațiile la fisc, preferând să-i ia luʼ Mimișor niște Vuitoane noi de la Paris decât banii respectivi să salveze vieți prin spitale ori să îmbrace niște copii prin orfelinate.
Nici ANAF-ul nu s-a înghesuit prea tare cu colectarea, nu care cumva să-i deranjeze rău pe „băieții deștepți” + prietenii știu de ce. A fost, inițial, un pic de heirupism, dar, ca orice minune din România, a durat doar trei zile. În aceste condiții,
nu e de mirare că un miliard a fost „recuperat” la rectificare de la doar două ministere: de la Muncă și de la Finanțe. Dacă de la Finanțe nu-i o mare problemă că s-au luat, la Muncă e jale! Pe de-o parte, arată că nu s-a făcut treabă bună dacă au rămas bani atât de mulți necheltuiți. Înseamnă că proiectele au rămas pe hârtie, în loc să fie transpuse în practică, iar acest lucru nu este nici liniștitor, nici mulțumitor: am preluat guvernarea ca să facem lucruri bune pentru cetățeni, să ne ducem proiectele la capăt, nu să le lăsăm tot pe hârtie; asta o puteau face chiar cu mai mult succes și PDL-iștii. Pe de altă parte, la câte se mai puteau face cu banii aceștia la Muncă, mi se pare incorect să cedezi atâția bani (de la protecție socială, de exemplu) ca să dai la STS ori SIE!
Dar cel mai rău este că, dacă pleacă atâția bani de la Muncă, rămân în urmă măcar două impresii negative: una ar fi că pe-acolo domnește o stare de nepăsare și de lene, iar cealaltă ar fi că la acel minister lipsește imaginația, creativitatea. Hai să zicem că nu se puteau mări pensii ori salarii! OK, se poate înțelege! Hai să zicem că nu mai era timp pentru niște proiecte, până la finele anului! OK, se poate înțelege! Dar vine iarna. Ajutoarele pentru achiziția de centrale și arzătoare, pentru încălzirea locuinței, pentru apa caldă menajeră, astea puteau fi suplimentate semnificativ. Persoanele cu handicap puteau să fie alți beneficiari ai jumătății de miliard plecate de la minister, sau persoanele de etnie romă, sau persoanele vârstnice aflate în cămine, sau protecția copilului. Ar fi stricat ca pentru toate aceste categorii să existe, de exemplu, niște pachete de Crăciun mai consistente? Probabil că sunt mărunțișuri care n-au importanță la nivelul unui minister, dar, la nivelul omului de rând, acestea sunt gesturi neprețuite.
Tot așa, sănătatea a disponibilizat niște sume care te trimit cu gândul, ca și la muncă, că și acolo domnește o stare de nepăsare și de lene, iar cealaltă, că ar fi și la acest minister o lipsă de imaginație. Am închis inclusiv filiala ieșeană a Institutului „Cantacuzino” pentru că lipseau niște bani ca să o punem în funcțiune după toate normele europene, dar dăm bani de la Sănătate la SRI?! Oamenii încă mai vin de acasă cu medicamentele, feșile și alte lucruri ce ar trebui să fie obligatoriu în spitale, dar Sănătatea scoate bani din sistem! În foarte multe spitale, lenjeria și păturile sunt din Al Doilea Război Mondial, căci altfel nu se explică găurile mărețe și arsurile din ele, dar Sănătatea dă bani înapoi! Au fost mediatizate câteva spitale care au rămas fără nici măcar un ban pentru nimic, iar altele au datorii încât sunt aproape la limita nefuncționării! Situația a rămas cam la fel, dar Sănătatea dă bani altora... Sunt o grămadă de autosanitare care au ieșit din toate termenele de garanție, au depășit și termenul de casare, sunt adevărate pericole publice, dar continuă să meargă pe drumuri. Altele stau pe dreapta din lipsa pieselor de schimb. Altele nu mai au carburant. Dar în loc să le alocăm bani, mai bine-i dăm să ne asculte unii când vorbim cu copiii la telefon și să mai facă niște stenograme incomplete cu care să bage oameni la pușcărie...