Sever Voinescu-Cotoi

Cotoi, doamna președinte. Sever Voinescu-Cotoi! Mulțumesc. Doamnelor și domnilor,

Eram în 2009, la început, în această sală, când un senator respectabil, un om de vastă experiență și cu vastă experiență, în același timp, un om care astăzi ocupă o importantă demnitate în stat – nu se mai află în Camere –, mi-a spus că discursurile pe care parlamentarii le rostesc aici, la tribună, nu au niciun efect asupra sălii, pentru că parlamentarii vin în această sală convinși deja de felul în care vor vota. Prin urmare, oamenii aceștia, parlamentarii, printre care, sigur, astăzi mă număr și eu, sunt oameni hotărâți, sunt oameni de neclintit în deciziile lor. Niște stânci, ce mai! De altfel, mă uit în această sală și văd numai oameni de neclintit.

Acum, dacă așa stau lucrurile și, într-adevăr, toate discursurile care se rostesc aici sunt, de fapt, pentru camerele de luat vederi, pentru cei care se uită la noi, în fine, cu interes sau doar din plictiseală, aș vrea să arunc și eu, dacă-mi e permis, o lumină asupra acestei moțiuni și, așa cum la un moment dat prim-ministrul a sugerat, să încercăm să vedem care este miza acestei acțiuni politice.

Pe fond, după părerea mea, moțiunea a fost făcută praf de prim-ministru. Cu o logică imbatabilă, a arătat exact care sunt vulnerabilitățile interioare ale acestei moțiuni. Cu cifre incontestabile, a arătat foarte clar care sunt momentele de derapaj din calculele pretins tehnice ale acestei moțiuni, și n-am s-o fac și eu acum.

Din punct de vedere al momentului, al oportunității acestei moțiuni, sigur că, iarăși, lucrurile sunt evidente. După 78 de zile să aduci Guvernul la judecata politică mi se pare cel puțin ilar. În realitate, nu e vorba nici despre lipsa de performanță a unui guvern, care, de altfel, nici nu a fost lăsat să performeze, că nu a avut timp, nu e vorba nici despre vreo anume dorință a cuiva de a curma – Dumnezeule, când aud vorbele astea... –, de a curma suferințele poporului. Oh, Doamne! Nu e vorba despre asta. E vorba despre următorul lucru: cei de la USL, colegii de la USL, consideră că au trecut suficient de mulți oameni din tabăra puterii în tabăra opoziției pentru a avea succes o acțiune pur politică. Despre asta e vorba.

Aceste regrupări politice, care sunt, până la urmă, formule de oportunism anxios – pentru că sunt oameni înspăimântați că-și vor pierde locurile, despre asta e vorba –, nu dau în niciun fel substanță politică, să spun, unei presupuse noi majorități. Și mă întreb atunci: de ce ar dori această nouă majoritate, teoretică, deocamdată, să vină la putere? Proiecte nu are, am văzut. Programe nu are, am văzut. Soluții nu are, am văzut. Că se bazează pe o mână de oameni care, la o adică, dacă sondajele încep să arate altceva, își schimbă direcția de evoluție? Asta, probabil că da.

Dar, până la urmă, pentru că, repet, sunt conștient că vorbesc pentru cei câțiva oameni care mă urmăresc acum la televizor, și nu pentru cei din sală, vreau să spun un lucru. Vreau să spun că, de fapt, avem de ales, la această moțiune, între două tipuri de politician. Pe amândouă le-am văzut manifestându-se aici, la această tribună. A fost, de o parte, prim-ministrul Răzvan Ungureanu, este, de partea cealaltă, domnul Ponta. Sigur, îl așteptăm și pe adjunctul domnului Ponta, domnul Crin Antonescu. Ei doi sunt, în general, un tot și sunt bine-cunoscuți ca atare.