Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 februarie 2008
Informare · informare
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
„Craiova, din nou sub teroare!”
După o scurtă pauză, Craiova a revenit în centrul atenției, fiind scena unor lupte de stradă între interlopi și grupări de romi, scandalul derulându-se chiar în fața Curții de Apel Craiova, în plină zi.
Bătăi cu bâte, topoare și săbii, împușcături, urmăriri cu mașinile în centrul Craiovei – acesta este tabloul desprins din realitatea cotidiană a Băniei. Patru persoane au fost aproape măcelărite de un grup de indivizi, sub privirile îngrozite ale trecătorilor. Asemenea fapte de maximă gravitate au avut loc de multe ori în ultimii ani. De fiecare dată, forțele de ordine au fost depășite de situație.
Am semnalat repetat lipsa colaborării dintre Poliție, Jandarmerie, Poliția Comunitară și administrația publică locală și am solicitat Ministerului Internelor și Reformei Administrative evaluarea activității conducerii Inspectoratului Județean de Poliție Dolj, precum și a Poliției Comunitare, serviciul public specializat care trebuie să asigure ordinea și liniștea publică.
Reacția tardivă și ineficientă a forțelor de ordine a condus la amplificarea conflictelor de stradă. Siguranța cetățeanului a devenit o problemă cu implicații deosebite, asupra căreia am atras atenția în mai multe rînduri. Din semnalele venite din partea a numeroși cetățeni ai Băniei, în Craiova oamenii sunt consternați de ceea ce se întâmplă și nimeni nu se mai simte în siguranță.
Urmările nu întârzie să apară. După scandalurile din ultimele luni, investitorii refuză să se apropie de această zonă a țării.
Principala responsabilitate revine conducerii Inspectoratului Județean de Poliție Dolj și Poliției Municipiului Craiova, care s-au dovedit incapabile să prevină conflictele de stradă și să intervină pentru aplanarea acestor scandaluri. Salut reacția ministrului internelor și reformei administrative, Cristian David, care a cerut ieri destituirea conducerii Poliției doljene.
În calitate de parlamentar de Dolj, apreciez, încă o dată, că se impun o analiză profundă a factorilor care au condus la amplificarea conflictelor transformate în lupte de stradă în Craiova, precum și demisia conducerii Poliției municipale, pentru că și Poliția Municipiului Craiova este responsabilă pentru actele repetate de violență stradală din Bănie.
Ca politician și deputat de Dolj, îmi voi concentra toată atenția asupra problemei siguranței cetățeanului și voi solicita implicarea tuturor factorilor responsabili, pentru că este o problemă extrem de gravă, care are urmări atât la nivel individual, al vieții fiecărui cetățean, cât și la nivelul comunității, Craiova arătând ca un oraș scăpat de sub control.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.