Neculai Rățoi

„Crede și nu cerceta!?”

Există, mai ales în ultimii 10 ani, de la instalarea lui Băsescu la Cotroceni, un curent de gândire care încearcă să pună batista pe țambal și pumnul în gura celor care încearcă să arunce o privire mai atentă asupra activității celor din justiție, mai ales a judecătorilor. Auzi mai la tot colțul de stradă ori în talk-show-uri și, din păcate, chiar prin Parlament persoane care ne îndeamnă la o tăcere ca pe vremea Securității lui Ceaușescu, dar adaptată la momentul actual: „să nu comentăm deciziile justiției”, „să lăsăm justiția să hotărască”, „să nu-i stresăm pe oamenii legii cu comentarii” și așa mai departe. Fără să-și dea seama (sau poate-și dau seama și chiar asta urmăresc), acești „noncomentatori” vor să readucă societatea românească la nivelul Evului Mediu, când principala lozincă era „Crede și nu cerceta”. Căci altfel nu se explică faptul că inclusiv oameni care sunt făcători de legi și juriști de excepție preferă să se complacă în această situație, deși știu foarte bine că este mai mult decât o lipsă de decență să ceri cuiva așa ceva. Aceiași oameni știu foarte bine că există, tocmai ca urmare a acestor comentarii făcute de către oameni din afara sistemului (și de destul de mulți din interiorul său), așa-numita „eroare judiciară”, care este regăsită în toate statele civilizate ale lumii.

Este o deschidere de ochi a justiției atunci când soluția definitivă și irevocabilă este injustă, din diverse motive. Dacă tăcem, dacă nu comentăm, consimțim că justiția poate greși și greșeala să rămână necorectată, ceea ce dăunează chiar conceptului de justiție, deoarece intră în jurisprudență ca lucru judecat și poate fi folosit ca precedent, promovând astfel eroarea. Aceste comentarii pe care prea mulți ne îndeamnă să nu le facem sunt chiar în interesul dreptății, în plus, doar comentând deciziile finale putem concluziona dacă legea aplicată este bună sau dacă ea trebuie modificată – și vedem că atâtea și atâtea legi suportă schimbări. Pentru că doar comentând putem vedea toate fațetele unei probleme și putem aduce îmbunătățiri într-un domeniu în care e absurd oriunde în lume. De exemplu, să vii, ca probă, cu bani ce vor fi tipăriți în viitor, „oamenii legii” să nu pățească nimic, iar inculpatul să facă ani buni de închisoare. În plus: comentariile nu pot influența justiția, pentru că nu au efecte dăunătoare asupra procurorilor ori judecătorilor. Aceștia nu au în fișa postului să țină cont de comentarii, ci doar de lege și, mai ales, nu doar de litera, ci și de spiritul legii, care a cam fost ucis în ultimii ani. Căci acesta este motivul real al existenței inamovibilității: aplicarea spiritului legii, întrucât doar litera o pot aplica și portarii care știu să citească...

Ca urmare, să lăsăm cetățenilor libertatea de opinie, jurnaliștilor să nu le îngrădim cercetările pentru aflarea adevărului, pentru că adevărul nu a fost monopolizat de nimeni, indiferent ce meserie sau nume are. Numai căutarea duce la adevăr și nimeni nu este infailibil. Mintea scormonitoare este atuul demnității umane și motorul progresului. Oare în justiție nu este nevoie de acestea? Dacă da, atunci de ce se încearcă mereu punerea batistei pe țambal și a pumnului în gură?